O cursă Wizz Air în care se aflau 149 de pasageri şi care trebuia să plece, duminică dimineaţă, de pe aeroportul „Avram Iancu” din Cluj cu destinaţia Luton, Marea Britanie, a decolat cu trei ore şi jumătate întârziere, din cauza unei alarme cu bombă.
Pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă şi s-au aplicat procedurile de verificare a aeronavei şi a pasagerilor, constatându-se că a fost vorba despre o alarmă falsă.
Conform datelor furnizate de reprezentanţii Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, un apel telefonic primit duminică dimineaţă anunţa o ameninţare privind siguranţa şi securitatea pasagerilor pentru zborul companiei aeriene Wizz Air, care urma să efectueze o cursă pe ruta Cluj - Napoca – Luton.
„La bordul avionului care urma să decoleze la ora 6:15 se aflau 149 de pasageri şi echipajul de cabină. A fost activat imediat planul de urgenţă şi au fost puse în aplicare procedurile specifice în cazul unei ameninţări de securitate, fiind alertate toate instituţiile competente.
Pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă şi s-a trecut la aplicarea procedurilor de verificare a aeronavei şi a pasagerilor. În urma verificărilor, nu au fost descoperite indicii care să constituie o ameninţare la securitatea şi siguranţa pasagerilor”, transmit reprezentanţii aeroportului.
Pasagerii au fost reîmbarcaţi, iar aeronava a decolat în siguranţă, la ora 9:54, cu o întârziere de aproximativ 3 ore şi jumătate.
UPDATE: Poziţia Wizz Air
Pe adresa redacţiei am primit şi reacţia Wizz Air.
„Zborul Wizz Air W6 3301 de la Cluj-Napoca la Londra Luton a fost supus procedurilor de precauție necesare ca răspuns la o potențială îngrijorare de securitate. În conformitate cu protocolul obișnuit aplicat în astfel de cazuri, toate autoritățile relevante au fost prompt notificate.
Pasagerii au fost debarcați în siguranță și au fost luate măsuri stricte pentru controlul aeronavei și pasagerilor.
În urma unor verificări complete, nu a fost identificat nimic, iar aeronava a fost autorizată pentru operare și a decolat în condiții normale la 9:54.
Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor pentru neplăcerile cauzate, însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei este prioritatea noastră, iar compania va trata întotdeauna orice astfel de caz cu maximă seriozitate”, transmit reprezentanții companiei aeriene.