Mai mulți soldați au fost răniți în urma unei coliziuni, pe o autostradă din landul Bavaria, în care au fost implicate câteva vehicule blindate ale armatei americane.
Convoiul militar se deplasa luni dimineață pe autostrada A6 din landul Bavaria, iar accidentul s-a produs în jurul orei locale 11:00. Potrivit poliției, citate de ziarul local Mittelbayerische, impactul între vehiculele blindate ar fi fost provocat de o frânare bruscă, relatează Deutsche Welle.
Patru vehicule blindate ale US Army au fost implicate în coliziune, iar trei dintre acestea nu au mai putut circula pe autostradă, fiind necesară remorcarea lor.
Șapte militari americani au fost răniți. Potrivit surselor citate de ziarul local, unul dintre soldați a suferit răni grave, iar doi s-au ales cu răni moderate, în timp ce alți patru militari au avut răni ușoare.
În urma accidentului, circulația pe autostrada A6 către orașul ceh Plzen a fost închisă timp de mai multe ore, până la orele amiezii.
Armata americană a anunțat săptămâna trecută că va participa la un exercițiu recurent, Combined Resolve, alături de forțele armate ale mai multor state europene, în apropiere de orașul Hohenfels din Bavaria. US Army a informat, totodată, că va folosi drumurile publice pentru deplasarea convoaielor militare.
"Pentru a sprijini acest exercițiu, vehiculele militare vor folosi, de asemenea, drumurile publice în coloană pentru transport, ca exercițiului, atât în timpul zilei, cât și în timpul serii. Din cauza dimensiunilor și greutății lor, aceste vehicule se vor mișca încet și vor avea vizibilitate redusă. Șoferii sunt sfătuiți să fie precauți când conduc în apropierea convoaielor militare", a transmis Comandamentul US Army pentru Europa și Africa.
T.D.