Abolirea pedepsei cu moartea în Virginia, un simbol al speranței pentru Sudul marcat de sclavie și segregaționism

Abolirea pedepsei cu moartea în Virginia, un simbol al speranței pentru Sudul marcat de sclavie și segregaționism
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Virginia a devenit al 23-lea stat american, dar primul din sud, care a abolit pedeapsa capitală. Este o schimbare majoră pentru acest stat sudist, care înainte ocupa locul doi în ce privește numărul execuțiilor.

Este rezultatul muncii duse de peste un an de democrați, care au avut, printre argumente, și pe acela că pedeapsa cu moartea era aplicată mult mai des în cazul inculpaților de culoare, cei săraci sau cei cu boli mintale, potrivit The Guardian.

Republicanii, pe de altă parte, au insistat ca pedeapsa capitală să fie permisă, considerând că este singura care poate face dreptate și aduce alinare familiilor victimelor unor atrocități.

ADVERTISING

Guvernatorul Virginiei, democratul Ralph Northam, a semnat legea de abrogare în cadrul unei ceremonii speciale ce a avut loc miercuri, după ce a vizitat camera de execuții de la centrul de corecție Greensville, unde au avut loc din anii '90 încoace 102 execuții.

”Pedeapsa cu moartea nu trebuie să își mai găsească locul în ziua de azi nici în sud, nici nicăieri în SUA. Nu putem să aplicăm o asemenea pedeapsă fără a fi siguri 100% că e decizia corectă sau știind că sistemul nu e același pentru toată lumea”, a spus Northam.

ADVERTISING

Din vremurile sale coloniale, Virginia a executat aproape 1.400 de oameni, ocupând astfel locul doi, după Texas.

La momentul abolirii, doi deținuți cu condamnări la moarte își așteptau execuțiile. Este vorba de Anthony Juniper, condamnat în 2004 după ce și-a ucis iubita, doi dintre copiii ei și pe fratele ei, și Thomas Porter, condamnat în 2005 pentru uciderea unui polițist din Norfolk. Acum sentințele le-au fost comutate în condamnări pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată.

ADVERTISING

Abolirea pedepsei cu moartea în Virginia e un semnal că începe să se schimbe și Sudul.

”Pedeapsa cu moartea în Virginia avea rădăcini puternice și era profund legată de sclavie, linșaj și segregaționism. Este uriașă valoarea simbolică a abolirii acestei pedepse care a fost folosită din timpuri istorice ca un mecanism de opresiune rasială”, a spus Robert Dunham, directorul executiv al Centrului de Informații despre Pedeapsa cu Moartea.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇