100 de pasageri au plecat fără bagaje din aeroportul Sibiu

100 de pasageri au plecat fără bagaje din aeroportul Sibiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproximativ o sută de pasageri care au ajuns duminică seara cu avionul de la Munchen (Germania) au fost nevoiţi să plece din Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS) fără bagaje, din cauză că acestea nu au putut fi descărcate dintr-un avion al companiei Lufthansa.

Directorul general al AIS, Marius Gîrdea, arată că bagajele au fost trimise înapoi în Germania, de unde urmează să se întoarcă în cursul zilei de luni, cu o altă aeronavă.

Din cauza unei erori, compania aeriană a încărcat bagajele pasagerilor într-un container special cu care să ajungă la Sibiu, însă aeroportul sibian nu poate descărca din avioane aceste containere.

ADVERTISING

La Sibiu, pe aeroport, bagajele pasagerilor sunt încărcate şi descărcate din avioane manual.

"Compania aeriană care vine la noi ştie în ce condiţii se operează, respectiv că la noi nu operăm cu nişte UDL (Unit Load Device)-uri, care sunt nişte containere. La noi toate bagajele de cală se încarcă şi se descarcă bulk, manual. Cei de la Lufthansa ştiau că la noi nu se operează cu aceste UDL-uri şi cu toate acestea au trimis bagajele containerizate", a explicat Marius Gîrdea.

Potrivit lui Gîrdea, este pentru prima dată când la aeroportul sibian este o asemenea situaţie.

ADVERTISING

Iniţial, compania aeriană anunţase că va aduce pasagerii la Sibiu, cu un alt model de Airbus, după care au schimbat avionul şi aceasta ar putea fi explicaţia pentru care s-a încurcat modul de încărcare a bagajelor pasagerilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇