10.000 de oficiali iranieni au primit interdicție pentru totdeauna să intre în Canada

10.000 de oficiali iranieni au primit interdicție pentru totdeauna să intre în Canada

Canada a anunţat vineri noi sancţiuni împotriva „regimului ucigaş” al Iranului şi a interzis intrarea pe teritoriul său „pentru totdeauna” a 10.000 de responsabili, între care membrii Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului iranian.

„Aceasta este o măsură care a fost folosită doar în cele mai grave circumstanţe împotriva regimurilor care comit crime de război sau genocid, cum ar fi în Bosnia şi Rwanda”, a adăugat premierul canadian Justin Trudeau, care şi-a oferit încă o dată sprijinul pentru poporul iranian unde au loc manifestaţii de trei săptămâni, de când tânăra Mahsa Amini, de 22 de ani, a murit pe 16 septembrie, la câteva zile după ce fusese arestată pentru încălcarea strictului cod vestimentar al Iranului.

ADVERTISING

Acesta este cel mai mare val de proteste din Republica Islamică de aproape trei ani. Forţele de securitate din Teheran au reprimat violent sute de studenţi în cursul nopţii de duminică spre luni, reaminteşte AFP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇