Un șofer din Ministerul Educației câștigă cât un profesor cu 25 de ani vechime și gradul I

Un șofer din Ministerul Educației câștigă cât un profesor cu 25 de ani vechime și gradul I
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un șofer din Ministerul Educației câștigă o îndemnizație lunară de 5.090 de lei, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 410 lei. În total 5.500 de lei pe lună.

Aceeași sumă o câștigă și un profesor aflat la apogeul carierei sale, având 25 de ani vechime și gradul I, potrivit Edupedu.ro.

Mai exact, un profesor cu studii superioare de lungă durată și gradul I didactic, cu o vechime de peste 25 de ani, are un salariu brut lunar de 5.517 lei.

Pentru postul de șofer sunt necesare doar studii medii, adică liceul.

ADVERTISING

Edupedu.ro precizează că a semnalat această situație încă din 2020. Iar Monica Anisie, ministru al Educației la acea vreme, a reacționat pe Facebook și a scris că „s-a constatat că un șofer (din minister - n.red.) are salariul brut la nivelul unui profesor. Ministerul Muncii trebuie să lămurească această situație și să lucrăm împreună cu toate celelalte ministere la ajustarea eventualelor discrepanțe pentru o salarizare echitabilă în sistemul public”.

Dar lucrurile au rămas neschimbate. Iar actualul ministru al Educației, Ligia Deca, a anunțat recent că salariile profesorilor ar trebui să crească cu 60%, însă asta doar dacă vor fi luate în considerare de Ministerul Muncii grilele trimise de Ministerul Educației pentru viitoarea lege a salarizării unitare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇