Țara care interzice examenele scrise în primii doi ani ai şcolii primare

Țara care interzice examenele scrise în primii doi ani ai şcolii primare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China a interzis luni examenele scrise în cazul copiilor în vârstă de şase şi şapte ani la şcoala primară.

Măsura a fost luată în contextul în care încearcă să scadă presiunea asupra elevilor – un volum excesiv de lucru şi costuri prohibitive ale meditaţiilor – şi să stimuleze natalitatea, pe fondul unei încetiniri economice, relatează AFP.

Beijingul a lansat luna trecută o vastă reformă în educaţie, în care volumul excesiv de lucru al şcolarilor şi costul prohibitiv al meditaţiilor sunt tot mai dur criticate.

ADVERTISING

Învăţământul este extrem de competitiv şi elitist în China, în vederea unei reuşite la examenul întregii vieţi - ”gaokao” - care determină, la sfârşitul liceului, intrarea sau nu în învăţământul superior.

Potrivit acestor noi directive, publicate luni de către Ministerul Educaţiei, nu se vor mai organiza examene scrise în primul şi în al doilea an al şcolii primare.

Presiuni enorme asupra elevilor

”Examene prea frecvente îi supraîncarcă pe elevi şi îi supun unor unor presiuni enorme”, apreciază ministerul.

ADVERTISING

Acest lucru ”le dăunează sănătăţii mentale şi fizice”, avertizează ministerul.

Autorităţile au dat deja tonul în acest sens luna trecută, interzicând cursurile de susţinere în privat din timpul weekendului şi vacanţelor şcolare.

Această măsură a provocat un adevărat cutremur în foarte profitabilul sector educativ comercial şi a făcut incert locul de muncă al multor milioane de profesori.

Obsedaţi de succesul copiilor lor, părinţii chinezi obişnuiesc să-i la o mulţime de cursuri extraşcolare, adesea foarte costisitoare.

ADVERTISING

Cei care dispun de mijloace cumpără, de asemenea, locuinţe în apropierea celor mai bune instituţii şcolare, pentru a-şi putea trimite copii să studieze la acestea.

Acest fenomen a condus la scumpiri în domeniul imobiliar.

Însă greutatea financiară pe care o implică o educaţie de calitate descurajează adesea cuplurile chineze să aibă copii, în timp ce autorităţile încearcă să stimuleze natalitatea, pe fondul unei încetiniri economice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇