Uniunea Europeană, adevărata campioană a vaccinării. Cum a reușit să transforme o criză într-un succes

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, recunoștea într-un discurs din luna februarie a acestui an eșecul în ce privește achiziția de vaccin și dificultatea cu care se desfășura imunizarea populației. Câteva luni mai târziu, în Uniunea Europeană se vaccinează două milioane de oameni în fiecare zi.
Uniunea Europeană, adevărata campioană a vaccinării. Cum a reușit să transforme o criză într-un succes
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Multe persoane au aflat pe parcursul ultimelor luni că vaccinarea în Israel este un succes. Nimeni nu poate contesta asta. Dar mai puțini știu că în Uniunea Europeană, după un început dificil și o serie de tensiuni, vaccinarea este de asemenea un mare succes.

Campania de vaccinare a debutat în Israel în data de 19 decembrie 2020, dar autoritățile din această țară au avut la dispoziție toate dozele necesare, în baza unui contract de livrare prioritară, încheiat cu Pfizer.

De asemenea, în 8 decembrie 2020, începea campania de vaccinare și în Marea Britanie. 

Boris Johnson, după un eșec major în administrarea pandemiei, a mizat totul pe campania de vaccinare. 

Regatul Unit a înregistrat cel mai mare număr de decese din Europa, 132.376, mai multe decât Italia, grav lovită de epidemie în prima parte a anului trecut. 

„Astăzi încep primele vaccinări în Marea Britanie împotriva COVID-19. Le mulțumesc celor din sistemul național de sănătate (NHS), tuturor oamenilor de știință care au muncit din greu pentru a dezvolta acest vaccin, tuturor voluntarilor – și tuturor celor care au respectat regulile pentru a-i proteja pe ceilalți. Vom învinge împreună acest virus”, a scris Boris Johnson pe contul său de Twitter, în data de 8 decembrie.

ADVERTISING

În Uniunea Europeană, campania de vaccinare a început timid, în data de 27 decembrie, cu puține doze și criterii stricte în care prioritate la imunizare aveau persoanele în vârstă.

Criza de seruri a făcut ca în primele două luni să se bată pasul pe loc în timp ce în SUA, Marea Britanie și Israel vaccinarea mergea foarte bine.

Până în data de 21 februarie, la nivelul UE fuseseră vaccinate 26 de milioane de persoane dintr-o populație de 450 de milioane, în jur de 3,7%. 

În aceeași perioadă, America vaccinase 13% din populație cu cel puțin o doză, în timp ce Marea Britanie, 25,8%.

EU Covid-19 recovery fund agreement in Brussels
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, anunța în februarie greșelile făcute în ce privește achiziția de vaccin, dar a reușit să transforme eșecul într-un succes în doar câteva luni - Foto: Hepta.ro

“Am reacționat lent în ce privește autorizarea vaccinurilor. Am fost prea optimiști în legătură cu producția de vaccin. Și am avut prea multă încredere că dozele pe care le-am contractat vor fi livrate la timp”, a declarat Ursula von der Leyen, la vremea respectivă.

Șefa Comisiei Europene recunoștea în fața oamenilor că s-au pierdut luni importante în ce privește imunizarea populației.

Au existat tensiuni foarte mari între Comisie și compania AstraZeneca din cauza nerespectării termenelor de livrare a vaccinurilor convenite în contract.

S-a înregistrat și o confruntare între diplomația UE și cea britanică pe tema exportului de vaccin, Comisia Europeană amenințând că va bloca producția fabricilor care exportă ser până când dozele comandate de UE nu vor fi livrate.

Și după aceste ciocniri, a început nebunia AstraZeneca, atunci când mai multe state au restricționat folosirea vaccinului, recomandat doar persoanelor peste 60 de ani, din cauza pericolului de dezvoltare a unor cheaguri de sânge.

Incidența era extrem de redusă, dar autoritățile din mai multe state europene au luat o astfel de decizie. 

În România nu a fost cazul, în principal, din cauză că nu s-au constatat astfel de reacții secundare.

Astfel, în Uniunea Europeană, criza de vaccin a durat până la sfârșitul lunii martie. Apoi, s-a întâmplat o minune în termeni de producție, livrare și administrare a vaccinului.

Din păcate, România nu este parte a acestei minuni, deși în termeni de organizare stăm foarte bine, dorința de imunizare a populației e extrem de redusă.

În acest moment, la nivelul Uniunii Europene 64,5% din populația de 450 de milioane a făcut cel puțin o doză de vaccina, adică puțin peste 290 de milioane de persoane.

58,6% dintre aceștia, adică aproape 264 de milioane, au schema completă.

Pentru comparație: 

  • SUA - 61,4% din populație a făcut cel puțin o doză de vaccin până acum, iar 52,1% e imunizată cu ambele doze.
  • Israel - statul campion al vaccinării, 65,7% din populație are cel puțin o doză, iar 60,4%, ambele.
  • Marea Britanie - 71,8% din populație e acoperită de prima doză, iar imunizată cu schema completă, 63,6%.

Uniunea Europeană a depășit SUA, e foarte aproape de Israel și e puțin în urma Regatului Unit.

De exemplu, la această oră, Franța și Spania au depășit Marea Britanie, având 74%, respectiv 78% din populație vaccinată cu prima doză.

În toate aceste țări cu rată mare de vaccinare, numărul deceselor e scăzut. Franța și Spania au trecut de valul patru, iar numărul de noi infectări a început să se reducă și el.

Se vorbește foarte puțin de succesul vaccinării în Uniunea Europeană și cum s-a reușit într-un timp atât de scurt să se acopere decalajul față de SUA, Marea Britanie și Israel.

5 motive care au asigurat succesul:

  • Rezolvarea problemelor legate de producția de vaccin. Comisia Europeană și statele membre au colaborat pentru a deschide mai multe linii de producție pentru vaccinurile Pfizer, AstraZeneca și Johnson & Johnson.
  • O foarte bună organizare logistică la nivel de state membre. Drumul de la producție la centrul de vaccinare se desfășoară rapid și cursiv, fără blocaje.
  • Deși sunt diferite, sistemele de programare și de comunicare dintre autorități și cetățeni funcționează.
  • O politizare mai redusă în jurul vaccinului, deși sunt manifestații, proteste, acestea nu reprezintă un curent de opinie dominant.
  • Introducerea certificatului verde de călătorie, un document care a încurajat vaccinarea în rândul celor care se deplasează în interiorul granițelor UE, dar și un document de acces în restaurante, săli de spectacole, muzee, stadioane, în mai multe state europene.

O îmbinare între resurse, pragmatism și comunicare reprezintă secretul succesului campaniei de vaccinare din UE.

Din păcate, în România campania de vaccinare e un eșec în comparație cu restul Uniunii. 

Cu doar 27% din populație vaccinată cu cel puțin o doză, țara noastră ocupă penultimul loc din UE în ce privește rata de imunizare, înaintea Bulgariei.

“Uniunea Europeană și-a ținut promisiunea. 70% dintre adulți au primit cel puțin o doză de vaccin COVID19. Și 57% au deja vaccinarea completă. Dar varianta Delta este foarte periculoasă. Fac apel la toată lumea care poate să se vaccineze să o facă rapid. Pentru sănătatea ta și pentru a-i proteja pe ceilalți”, anunța Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, într-un discurs.

Cum scria profesorul Vaclav Smil în cartea sa "Cifrele nu mint" - Uniunea Europeană e "un produs uluitor, prea bun ca să fie adevărat". Din păcate, sunt mulți europeni care nu văd și nu înțeleg această construcție.

De aici vine și fragilitatea, dar și insistența celor conștienți de valoarea și unicitatea acestui proiect, insistență care duce la performanțe și modifică în bine viața oamenilor. 

Citiți și alte articole despre pandemie:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇