Suedia a comunicat timpul maxim de stat în fața unui ecran, pentru copiii de la 0 la 18 ani

Suedia a comunicat timpul maxim de stat în fața unui ecran, pentru copiii de la 0 la 18 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenția pentru Sănătate din Suedia a stabilit noi recomandări în ce privește timpul optim pe care copiii și adolescenții ar trebui să îl petreacă în fața unui ecran, pentru a avea o sănătate bună și a se dezvolta fără probleme.

Iată recomandările Agenției pentru Sănătate Publică din Sudia, citate de AFP:

  • Copiii cu vârsta sub doi ani nu ar trebui să aibă acces deloc la niciun fel de ecran
  • Pentru copiii cu vârsta între doi şi cinci ani, timpul petrecut în faţa ecranelor ar trebui limitat la o oră pe zi
  • Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între şase şi 12 ani, timpul petrecut în fața ecranelor nu ar trebui să depăşească două ore
  • Adolescenţii de 13-18 ani nu ar trebui să petreacă mai mult de două până la trei ore pe zi în faţa ecranelor
ADVERTISING

„Pentru prea mult timp, smartphone-urilor şi altor ecrane li s-a permis să pătrundă în fiecare aspect al vieţii copiilor noştri", a declarat presei Jakob Forssmed, ministrul Sănătăţii Publice.

Oficialul a subliniat că adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 16 ani petrec, în medie, şase ore şi jumătate pe zi în faţa ecranelor, în afara orelor de şcoală.

Acest interval lasă „puţin timp pentru activităţile de grup, pentru activitate fizică şi pentru un somn adecvat", a adăugat ministrul, care a vorbit și despre o „criză a somnului" în Suedia, observând că peste jumătate dintre elevii de liceu de 15-16 ani nu dorm suficient.

ADVERTISING

Agenţia de Sănătate Publică recomandă, de asemenea, excluderea accesului la ecrane înainte de culcare şi păstrarea tabletelor şi smartphone-urilor în afara dormitoarelor copiilor, pe timpul nopţii.

Instituţia citează studii conform cărora timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor poate să afecteze somnul, poate conduce la simptome depresive şi poate afecta respectul faţă de sine şi faţă de propriul corp.

Guvernul suedez a declarat recent că ia în considerare interzicerea smartphone-urilor în şcolile primare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇