Motivul pentru care șeful Samsung nu i-a dat fiicei sale un smartphone până la 11 ani

Motivul pentru care șeful Samsung nu i-a dat fiicei sale un smartphone până la 11 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șeful britanic al Samsung Mobile a dezvăluit că nu i-a permis fiicei sale să aibă un smartphone până la vârsta de 11 ani.

James Kitto, care a preluat funcția la Samsung în luna decembrie a anului trecut, a făcut dezvăluirea într-o emisiune la BBC.

„Ceea ce este important aici este ca, oricine folosește un smartphone, indiferent de vârstă, să fie în siguranță atunci când navighează pe internet. Din perspectiva mea personală, fiica mea a primit un smartphone când avea 11 ani", a explicat Kitto.

Un studiu realizat în Marea Britanie de Childwise arată că trei sferturi dintre copiii de nouă și zece ani au acces la un telefon mobil. Astfel, 60% dintre aceștia dețin un telefon mobil, iar 14% îl folosesc pe cel al unui membru al familiei sau al unui prieten. Mai mult de două treimi dintre acești copii intră pe internet.

ADVERTISING

Furnizorii de telefonie mobilă oferă servicii gratuite de control parental pentru a limita ceea ce pot vedea copiii pe internet. Totuși, copiii pot evita aceste bariere și au acces la informații pentru adulți.

Rezultatele unui sondaj realizat în Anglia au arătat că, până la vârsta de nouă ani, 10% dintre copii au văzut pornografie, iar 27% au văzut filme pentru adulți până la vârsta de 11 ani. Până la vârsta de 13 ani, jumătate dintre copii au vizionat pornografie pe internet, a mai stabilit sondajul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇