Revine facultatea de doi ani, din nevoia disperată de specialiști pe piața muncii

Revine facultatea de doi ani, din nevoia disperată de specialiști pe piața muncii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Facultatea de doi ani revine în România. Comisia pe învățământ din Camera Deputaților a introdus joi, în proiectul Legii pentru învățământ superior, posibilitatea de a face studii superioare cu durată de doi ani.

Astfel, în afară de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile ar putea oferi programe de doi ani pentru anumite specializări rapide.

Dacă ne uităm la câteva meserii pentru care s-ar putea aplica acest program de studiu de doi ani, vorbim despre economiști, cei din sectorul IT sau pentru ingineri, unde cei care aleg să facă cursurile cu durată redusă vor avea diplomă de subinginer, transmite Digi24.

ADVERTISING

Absolvenții vor primi diplome ce nu sunt echivalente cu cele de licență, dar se plasează peste nivelul studiilor postliceale.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat că mediul de afaceri a solicitat această schimbare pentru că se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat. Această variantă este destinată ocupațiilor ce nu pot asimilate în formele de învățământ preuniversitar, dar pentru care nici nu este nevoie de patru ani de studii.

Angajatorii spun că multe meserii pot fi deprinse după mai puțin de 3-4 ani, cât ține facultatea acum.

ADVERTISING

Absolvenții acestor programe pot continua studiile universitare de licență, în urma unui examen.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇