Proiect de lege pentru încurajarea lecturii. Un român citeşte mai puţin de 5 minute pe zi, iar 35% nu au citit niciodată o carte

Proiect de lege pentru încurajarea lecturii. Un român citeşte mai puţin de 5 minute pe zi, iar 35% nu au citit niciodată o carte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un proiect de lege pentru instituirea Zilei Naţionale a Lecturii în România, care ar urma să fie celebrată pe 15 februarie în fiecare an, a fost depus la Parlament de deputatul liberal Sebastian Burduja.

Proiectul are ca obiectiv încurajarea lecturii şi recuperarea decalajului faţă de media Uniunii Europene.

"România se va dezvolta cu adevărat doar atunci când românii se vor reîndrăgosti de carte. Din păcate, cifrele de azi sunt dramatice. Un român citeşte mai puţin de cinci minute pe zi şi circa o carte pe an, în medie. În comparaţie, un neamţ citeşte 16 cărţi pe an, în medie. Există, în mod clar, o legătură strânsă între preocuparea pentru lectură şi dezvoltarea economică şi socială a unei ţări.

ADVERTISING

Un studiu al Băncii Mondiale arată că ratele mari de alfabetizare sunt asociate cu populaţii mai sănătoase, mai puţine infracţiuni, o creştere economică mai mare. Şi ONU consideră educaţia drept cheia pentru a stopa sărăcia, a proteja planeta şi a ne asigura că toţi oamenii se bucură de pace şi prosperitate. Cercetările au arătat că cititul este o abilitate vitală pentru a putea avea succes în societate şi pentru a putea accede la un loc de muncă bun”, a declarat Sebastian Burduja.

De ce 15 februarie?

Potrivit acestuia, data de 15 februarie a fost aleasă pentru că atunci s-au născut doi dintre cei mai mari cărturari ai noştri, ctitori ai şcolii şi culturii româneşti: Titu Maiorescu şi Spiru Haret.

ADVERTISING

”Subiectul mă preocupă de mai mult timp. Din 2019 am iniţiat campania "Dă o carte mai departe", prin care mii de români, simpli trecători pe stradă, au primit cadou cărţi. Acum am făcut din Parlament un pas important pentru crearea unui cadru instituţional pentru încurajarea cititului: am depus o propunere legislativă pentru declararea zilei naţionale a lecturii, pe data de 15 februarie.

Nu este o alegere întâmplătoare; pe 15 februarie s-au născut doi dintre cei mai mari cărturari ai noştri, ctitori ai şcolii şi culturii româneşti: Titu Maiorescu şi Spiru Haret”, a spus Burduja.

Legea a fost semnată de 22 de deputaţi PNL, 1 deputat USR-PLUS şi doi senatori PNL. În expunerea de motive, Sebastian Burduja, iniţiatorul legii, subliniază atât situaţia dramatică din România, cât şi motivele pentru care era necesară această propunere de încurajare a cititului.

ADVERTISING

35% dintre români nu au citit niciodată o carte

România se confruntă cu un nivel tot mai scăzut de consum de carte. Conform unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în 2018, doar 16% dintre români susţin că citesc cărţi lunar, în timp ce 35% declară că nu au citit niciodată o carte.

De asemenea, un alt studiu Eurostat arată că românii dedică numai 5 minute pe zi cititului şi că doar 6,2% dintre români se raportează la lectură ca la o modalitate de a-şi petrece timpul.

Doar 20% dintre români citesc o dată pe lună şi 8% citesc zilnic. 38,7% dintre persoanele de 15 ani nu înţeleg ceea ce citesc. România se află pe penultima poziţie dintre cele 28 de state membre UE la indicatorul „citire".

Totodată, România se clasează printre ultimele ţări la testele PISA. Rezultatele testelor din 2018 indică o rată a analfabetismului funcţional care ajunge la 41% la evaluarea de citire. Acest procent reprezintă elevii care nu pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime medie, nu pot găsi informaţii pe baza unor criterii explicite şi nu pot reflecta asupra scopului unui text. Toate acestea sunt abilităţi care se pot dezvolta prin lectură.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇