Profesorul de biologie care a ales să predea la sat și își pregătește elevii să devină adulți funcționali - Interviu

Profesorul de biologie care a ales să predea la sat și își pregătește elevii să devină adulți funcționali - <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>

„Prin felul meu de a mă purta, prin valorile și principiile mele pot schimba un elev. Prin deschidere și asertivitate, pot pregăti un elev să devină un viitor adult funcțional” – acesta este crezul unui tânăr profesor care a ales mediul rural pentru începutul carierei sale pedagogice, unde evoluția sa profesională s-a petrecut ca în basme: s-a dezvoltat într-un an cât alții în zece.

Adelin Stanciu este profesor de biologie și consilier educativ în cadrul Școlii Profesionale Gropnița din județul Iași, profesor de biologie în cadrul Școlii „Junior” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și asociat la un centru educațional de meditații. 

Este licențiat în Biochimie, a absolvit un master în Genetică Moleculară, iar acum urmează un master în Criminalistică. Este formator autorizat de programe de educație digitală, autor al cărții „Alfabet din 4 litere” și a scris numeroase articole de specialitate în reviste naționale și internaționale.

Printre cele mai importante proiecte în care s-a implicat se numără „Școala din valiză”, Erasmus+ Gamiright KA2 cu parteneri din Spania și Grecia, Eco-Schools, un proiect european și mai multe proiecte de mediu și de educație pentru sănătate.

Nu informațiile transmise de profesor se țin minte în timp, ci atitudinea profesorului față de elev. Felul de a fi, de a te purta, de a-i asculta, de a-i consilia vor dăinui în mințile lor.

Adelin Stanciu

spotmedia.ro a stat de vorbă cu tânărul profesor despre calitatea actuală a sistemului de învățământ, eforturile pe care le depune în calitate de profesor și mentor, dar și cum încearcă zi de zi, pas cu pas, să fie un model de urmat pentru elevii săi.

Care este cel mai important lucru pentru copii, la școală? Care sunt cele mai prielnice condiții pentru învățare? Și cum pot fi create?

Pentru a contura unui elev un set de valori și principii sănătoase pentru viață, pentru a-i insufla informații din diferite domenii, avem nevoie de foarte multe lucruri, nu doar de unul singur. Sunt mulți factori care trebuie luați în calcul atunci când vorbim de educarea unui copil.

În schimb, eu, ca profesor, încerc să fiu primul factor care să-l influențeze în bine și anume, prin felul meu de a fi, prin felul meu de a mă purta, nu doar în clasă, ci mai ales în afara ei, încerc să îi fiu model. Elevii au nevoie de modele demne de urmat. De multe ori, în mediul în care ei trăiesc nu există așa ceva. 

Desigur, avem nevoie de o bază materială adecvată în sala de clasă, manuale adaptate profilului psihologic, programă școlară mai aerisită, elevi mai puțini în clasă pentru a lucra eficient, profesori bine pregătiți, probleme sociale rezolvabile. Însă cred că cel mai important lucru pentru un elev este acela de a avea un model în viață. 

Care ar trebui să fie rolul profesorului în procesul de educare? Dar al părinților? Dar al celorlalți actori implicați (stat, directori, inspectorat etc.)?

Într-adevăr, în procesul instructiv-educativ nu există doar un actor. „Cei șapte ani de acasă” sunt foarte importanți atunci când vorbim despre reușita educațională a unui elev. Ceea ce transmite un părinte acasă referitor la rolul școlii în viața elevului îl poate stimula spre a-și depăși condiția sau, dimpotrivă, de a se mulțumi fix cu cât au și părinții.

Din păcate, părinții nu se implică pe cât ar trebui în parteneriatul cu școala, nu aduc propuneri în ceea ce privește nevoile elevilor, iar aceștia de multe ori parcă frânează dezvoltarea copiilor, în loc să stimuleze un parcurs frumos spre ”mai bine”.

Pentru ca părinții să poată stimula elevii să învețe și să participe activ în viața școlii, categoric, actorii de la nivel înalt - Inspectorat, Ministerul Educației, Guvern - trebuie să asigure prin finanțare, transparență și siguranță în decizii toate condițiile sociale pentru ca toate familiile să-și poată conduce copiii către școală, ca o unică șansă spre succes.

În actualul sistem de învățământ din România, nevoile copiilor sunt cu adevărat puse în centrul tuturor eforturilor? Dacă nu, cum s-ar putea face acest lucru?

Din ceea ce văd că se întâmplă încă astăzi, se pare că nu. Sistemul politic actual se pare că nu a înțeles nici anul acesta când a conturat bugetul public că Educația trebuie să primească o finanțare mai bună. Stați, de fapt, nu a primit nici măcar ce era reglementat prin lege – 6% din PIB. Vrem, nu vrem, alocarea corectă, transparentă și eficientă de bani în sistemul de învățământ e vitală, dacă vrem să mișcăm lucrurile spre mai bine.

Un copil are nevoie de multe lucruri care pot fi susținute în primul rând emoțional, dar și financiar, înainte de a păși pe porțile școlii: un mediu decent acasă și condiții bune de învățat. Ulterior, școala prin dotările sale, profesori capabili și motivați (inclusiv financiar) vor putea îndeplini adevăratele nevoi ale copiilor.

Cum poate un dascăl să-și pregătească elevii pentru a deveni niște adulți funcționali?

Mă întorc la ce am spus anterior și, mai exact, un profesor trebuie să fie un model demn de urmat atât în școală, cât și în afara ei.

Nu pot eu ca profesor să cer unui elev să citească mai mult, dacă nu mă vede pe mine, bine pregătit, la curent cu ceea ce este nou în domeniul meu de predare. Nu pot eu ca profesor să cer unui elev să fie punctual, dacă eu întârzii mereu și nu îmi organizez eficient timpul.

Nu pot eu, ca profesor, să-i cer unui elev un comportament exemplar, dacă în viața reală eu mă comport cu totul altfel decât la catedră. Lista poate continua.

Prin felul meu de a mă purta, prin valorile și principiile mele pot schimba un elev. Prin deschidere și asertivitate, pot pregăti un elev să devină un viitor adult funcțional.

De ce ați ales o carieră pedagogică imediat după facultate? Ce v-a atras cel mai mult la predat? Și ce v-a motivat să continuați să predați? Vă vedeți toată viața profesor?

Urăsc tare mult plictiseala și mi-am dat seama că nu aș avea cum să mă plictisesc dacă aș fi profesor. Nicio oră nu e la fel cu cealaltă. Nicio clasă nu e la fel. Niciun elev nu e la fel.

Totul se schimbă, iar asta mă mobilizează și mă stârnește să caut noi și noi variante de predare, activități și idei de pus în practică.

Motoarele sunt turate la maximum acum cât sunt tânăr, însă dacă problemele sistemului actual nu se vor îmbunătăți, iar interesul elevilor va scădea din ce în ce mai mult, nu cred că singur voi putea schimba ceva, iar o alternativă în carieră nu este exclusă... poate IT, fotografie, muzică, pasiunile mele.

Care sunt principalele provocări pentru dvs. la predarea într-o școală din domeniul rural? Dar pentru elevi? Cum v-ați calibrat așteptările inițiale?

Mi-aș dori poate să am parte de mai multă interactivitate la clasă, de elevi sprinteni în gândire, care să-și dorească participări la concursuri, olimpiade, pe care să nu-i forțez eu să facă o activitate, ci să vină ei cu idei și inițiativă.

Mi-aș dori participare activă din partea părinților. Mulți copii din mediul rural simt lipsa unuia sau a ambilor părinți. Sufletește. Sunt copii greu încercați care s-au maturizat prea devreme și care au nevoie de modele de calitate pentru a le urma.

Părinții adesea nu se implică în parteneriatele cu școala, cu profesorii, ceea ce devine foarte greu.

Nu toți elevii își permit dispozitive electronice performante, auxiliare sau materiale pentru lucrări practice, ceea ce îngreunează cumva tot procesul didactic.

Dar cu pași mici, cu ajutor de aici, puțin de la mine, puțin de la altul, încerc pe cât posibil să fac față provocărilor.

Copiii din mediul rural mi se par ceva mai cu bun-simț și care pun preț mai mare pe lucrurile mici, iar faptul că am ales pentru începutul carierei mele didactice o școală din mediul rural cred că este o binecuvântare. M-am format ca în basme: într-un an cât alții în zece.

Cum ați gestionat situația cursurilor în pandemie? Cum ați făcut trecerea în online? Și ce concluzii ați tras în urma acestei experiențe?

Sincer, mă bucur că am trecut prin această perioadă online (dacă nu era asociată și cu pandemia, era mult mai bine). Diferite asociații, instituții sau companii au realizat platforme noi de e-learning, de predare-învățare mai ușoară, s-au realizat o mulțime de resurse educaționale deschise care astăzi ne ajută să realizăm lecții mult mai atractive.

Trecerea în online a fost posibilă datorită participării la numeroase conferințe, simpozioane și cursuri de formare în direcția aceasta, care mi-au permis dezvoltarea profesională.

Continuați fraza: „Un profesor care nu folosește interactiv Internetul pentru diversificarea predării este…”

PLICTISITOR!

O scurtă analiză SWOT a sistemului de învățământ românesc.

Fac parte din ”suflul” nou de profesori care își doresc cu adevărat schimbări în sistemul de învățământ. Am încetat să mă plâng de lipsurile sistemului, de echipamente, logistică, programe, organizare  etc. și încerc ca prin felul meu de a fi să schimb ceva.

Tot ce am făcut până acum am făcut prin munca mea. Elevii, colegii și persoanele care mă cunosc știu că depun efort, timp și energie pentru a oferi ceva de calitate. 

Punctele slabe ale sistemului de învățământ românesc sunt mult mai multe decât cele pozitive: de la programa mult prea încărcată pentru vârsta psihică a elevilor până la dotările insuficiente în unele școli, de la alocarea insuficientă a fondurilor pentru întreținere și modernizare a spațiilor școlare și până la metodologia de mobilitate a personalului didactic, de la lipsa de transparență în decizii  și până la lipsa de personal calificat și motivat etc.

Ce metode altfel, ca să le zicem așa, de predare folosiți dvs.? Ce metode inovative folosiți/ați folosit?

Sunt un militant al metodelor demonstrative: prin mulaje, cu ajutorul microscopului, prin materiale conservate sau vii, experimente și lucrări de laborator.

Pentru un profesor de biologie pot părea metode obișnuite, însă să fiu sincer nu prea se aplică.

Conținuturile mult prea stufoase nu prea permit unui profesor să aloce timp necesar realizării unui experiment, deoarece implică materiale care de regulă nu sunt decontate, timp sau deranj. Mi-am canalizat timpul în așa fel încât să nu am săptămână în care să nu fac un experiment de laborator sau ceva... altfel.

Am făcut până acum machete ale celulelor, folosind o caserolă cu aluat și în ea diverse lucruri, cum ar fi paste, boabe de strugure, coajă de cartof etc., care să reprezinte elementele celulare, machete ale neuronilor, encefalului, bacteriilor sau machete ale sistemelor de organe.

La sistemul digestiv, am folosit în loc de faringe un tub de la șampon tăiat, la esofag o țeavă de la chiuvetă, pe post de stomac, o doză de suc, iar la intestine niște țeavă de plastic. Pe post de ficat am pus o mască neagră, în loc de vezică biliară o cutie de chibrituri verde, în loc de apendice o seringă, iar în loc de pancreas, un tub de lipici.

La sistemul respirator am folosit pe post de plămâni niște bureți de baie sau la sistemul circulator, pe post de inimă, un cofraj de ouă, iar în loc de vase de sânge, cablu albastru și roșu.

Pe lângă acestea, utilizez învățarea prin descoperire, prin deplasări în teren: activități de tipul EcoExpress, prin care elevii trebuie să îndeplinească diverse sarcini într-un ecosistem: de colectare, de fotografiat etc.

Bineînțeles, utilizez tehnologia în fiecare lecție, pentru vizualizarea 3D a structurilor anatomice, pentru consolidare și fixare a noțiunilor prin jocuri, iar mai nou, printr-un proiect Erasmus+ implementat în școală, aplic gamificarea, un concept total nou la noi în țară. Acestea sunt doar câteva, ar mai fi și altele.

Ce bucurii vă aduce cariera de cadru didactic? Povestiți-ne un moment frumos care v-a marcat pozitiv.

Poate că este repetitiv, însă aș vrea ca mesajul meu să se transmită clar: nu informațiile transmise de profesor se țin minte în timp, ci atitudinea profesorului față de elev. Felul de a fi, de a te purta, de a-i asculta, de a-i consilia va dăinui în mințile lor.

Nu lecțiile despre fotosinteză, sistemul endocrin sau respirația celulară le vor ține minte peste ani, ci cum le-am spus povești și le-am dat exemple din viața de zi cu zi despre fenomenele biologice, cum am râs de ne-am prăpădit la final de oră, cum m-am bucurat cu adevărat de progresul lor, dar și de modul în care cu pasiune le-am explicat lecția.

Nu de puține ori am auzit ”Sunteți cel mai tare” sau ”Astăzi mi-a plăcut ora”, motive care mă marchează pozitiv. 

Un studiu recent arată că elevii sunt anxioși, epuizați și au avut parte de probleme cu sănătatea mentală. Care sunt soluțiile pentru a face educația un mod cu adevărat funcțional de dezvoltare?

Cred că suntem conștienți de faptul că utilizarea tehnologiei are și efecte negative.

Ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei a fost un boom: alimentație haotică, accesul necontrolat la dispozitive digitale, utilizarea excesivă a rețelelor de socializare și divertisment, bullyingul cibernetic a crescut și, prin urmare, copiii devin mai închiși, necomunicativi când vine vorba de problemele personale, epuizați încă de la prima oră și parcă tot mai dezinteresați față de ceea ce înseamnă școală, anxioși, supărați și nefericiți. 

Beneficiile pe care le-a adus statul acasă în fața unui dispozitiv electronic și audierea din pat a lecției nu se mai găsesc acum, post-pandemie, și, prin urmare, randamentul școlar și motivația au scăzut.

Pentru stările de anxietate, depresive, orele de dirigenție sunt un prim pas spre rezolvare, iar dacă acestea conduc spre probleme mai grave, de sănătate mentală, atunci un consilier sau psiholog pot rezolva mai bine situația.

Ce planuri de viitor aveți pentru orele dvs.?

Observ personal o îmbunătățire în timp în stilul meu de predare, prin utilizarea cât mai diversă a metodelor didactice. Îmi doresc ca pe viitor lecțiile mele să fie din ce în ce mai atractive, elevii să fie captivați și atrași de ceea ce predau cu suflet: biologia.

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio