Peste 6.000 de lucrări de la titularizare au primit alte note după contestaţii. Cîmpeanu spune că diferenţele sunt inadmisibile

Peste 6.000 de lucrări de la titularizare au primit alte note după contestaţii. Cîmpeanu spune că diferenţele sunt inadmisibile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că procentul de promovare la examenul de titularizare după rezolvarea contestaţiilor a crescut „uşor”, ajungând la 46%.

Rezultatele finale la titularizare 2021 pot fi consultate aici

„Tocmai au fost afişate rezultatele examenului de titularizare în urma contestaţiilor. S-au înregistrat 6.248 de contestaţii, din care 6.045 s-au soldat cu schimbarea notei iniţiale. Un procent de 97%.

Un procent greu de explicat, în condiţiile în care este necesară o încredere în evaluare. Mai mult decât atât, avem 130 de contestaţii care s-au soldat cu diferenţe mai mari de 2 puncte. (…)

ADVERTISING

Procentul de promovare a crescut uşor, procentul celor care au avut mai mult de nota 7, la 46%. Un procent asemănător cu cel înregistrat în anul 2019. Un procent mult sub cel înregistrat în anul 2020. Doar puţin peste 11.000 de candidaţi au reuşit să obţină până acum nota 7 necesară pentru titularizare.

Este un puternic semnal de alarmă. Mă refer strict la examenul de titularizare din acest an. Avem de asemenea şi diferenţe mai mari de 3 puncte, diferenţe mai mari de 4 puncte", a afirmat ministrul.

Diferențe, inadmisibile

În opinia sa, diferenţele de notare sunt "inadmisibile".

"Diferenţe pe care le apreciez ca fiind inadmisibile. La examenul de titularizare s-a înscris un număr de 34.000 de candidaţi. Au reuşit să ajungă la proba scrisă un număr de 27.000 de candidaţi. Au fost înregistrate un număr de 25.000 de lucrări scrise care s-au corectat", a spus Cîmpeanu.

ADVERTISING

El şi-a exprimat îngrijorarea cu privire "la slaba pregătire a candidaţilor" care nu au obţinut nota 7 sau a celor peste 5.000 de candidaţi care nu au obţinut nici măcar nota 5.

Potrivit acestuia, este necesară evaluarea digitalizată şi la acest examen.

"Este clar că va trebui să ne îndreptăm rapid către o evaluare digitalizată care să elimine subiectivismul uman", a arătat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că rezultatele "cele mai slabe" sunt obţinute de cei mai proaspeţi absolvenţi de învăţământ superior.

Vrea bani în plus la rectificare

La rectificarea bugetară a solicitat o creştere de buget bazată pe creşterea numărului de posturi.

ADVERTISING

"Este adevărat că nu toţi cei care au obţinut peste nota 7 să obţină un post de titular. Creşterea numărului de posturi are la bază micşorarea numărului de elevi la clasă. Odată cu creşterea numărului de posturi va creşte şi şansa de titularizare a acelor cadre didactice care au obţinut rezultate bune. (...)

Numărul total de posturi este dat de suma deciziilor de la nivelul fiecărei şcoli, la nivelul fiecărui consiliu de administraţie. Aceste decizii trebuie să fie profesioniste.

Este nevoie de un management mult mai bun în şcoli. În acest sens, vom organiza concursul pentru ocuparea posturilor de directori în şcoli. La finalul acestei săptămâni va fi publicată metodologia de concurs. În data de 14 septembrie va debuta concursul. În data de 15 octombrie vom avea proba scrisă", a susţinut ministrul. 

Conferință de presă susțiunuta de ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu - 3 august 2021

Conferință de presă susținută de ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu - 3 august 2021Subiecte: rezultate finale probă scrisă concurs titularizare 2021, rezultate consultări regulament și metodologii CNATDCU, probleme privind activitatea ARACIP si informare privind rectificarea bugetară.

Publicată de Ministerul Educației - România pe Marţi, 3 august 2021

Citește și:

Iată și rezultatele de anul trecut:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇