Primele propuse azi de Guvern pentru profesori - ce sume ar primi personalul didactic și nedidactic pentru vară

Primele propuse azi de Guvern pentru profesori - ce sume ar primi personalul didactic și nedidactic pentru vară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a anunţat, marţi, noua ofertă către sindicatele din Educaţie, în urma întâlnirii cu premierul Nicolae Ciucă de la Palatul Victoria.

Astfel, în privinţa majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea lege a salarizării, premierul a prezentat drept garanţie care confirmă că salariul debutantului va fi la nivelul salariului mediu brut pe economie (4.000 de lei net) semnarea unui acord.

În plus, la nivelul Guvernului va fi adoptat un memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

ADVERTISING

De asemenea, se oferă şi "sume tranzitorii", practic nişte prime pentru această vară, astfel:

  • fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic şi didactic auxiliar - un venit net de 4.000 de lei, în două tranşe, începând cu luna iunie
  • celor 65.000 din categoria personalului nedidactic - un venit net de 1.500 lei (în aceleaşi condiţii)

”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii liderilor sindicatelor din Educaţie. În cadrul dialogului, la care a participat şi ministrul Educaţiei, doamna Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din învăţământ.

ADVERTISING

În privinţa majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanţiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învăţământ la nivelul salariului mediu brut pe economie”, precizează Guvernul într-un comunicat.

”Astfel, la nivelul coaliţiei de guvernare, aşa cum a fost deja convenit şi ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliţiei cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României”, anunţă Executivul.

ADVERTISING

"Până la intrarea în vigoare a noii grile, în condiţiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educaţie au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic şi didactic auxiliar să fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranşe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic un venit net de 1.500 lei, în două tranşe, începând cu luna iunie”, se explică în comunicat.

Însă această ofertă nu a fost acceptată de sindicate, iar greva va continua chiar şi după discuţiile de la Cotroceni cu Klaus Iohannis, pentru că preşedintele nu a făcut decât să repete ceea ce Guvernul anunţase deja. Detalii AICI Profesorii protestează în București. Nici Guvernul, nici Iohannis nu i-au convins să oprească greva: „Nu cedăm! Demisia!” (Foto & Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇