1.040 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 5.235 în Scenariul 2 (mixt), informează, vineri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).
În 14 septembrie, când au fost reluate cursurile, 263 de unități erau trecute în acest scenariu.
Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, vineri, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:
* 11.381 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
* 5.235 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
* 1.040 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3; implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
Potrivit MEC, dintre cele 1.040 de unităţi aflate în această situaţie, 291 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 749 unităţi şcolare figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.
Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate - numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, afirmă sursa citată.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: