Mircea Miclea, despre proiectul AUR cu drapelul în școli: Totul este greșit

Mircea Miclea, despre proiectul AUR cu drapelul în școli: Totul este greșit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Mircea Miclea critică dur proiectul AUR care propune ceremonii obligatorii în școli de Ziua Drapelului Național și spune că patriotismul nu poate fi construit prin ritualuri impuse. „Totul” este greșit în această abordare, afirmă profesorul universitar de la Departamentul de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai și fost ministru al Educației. România continuă să creadă că forma poate crea fondul, spune el: „E o simplă panglică ideologică, eventual politică”.

În dialog cu Adriana Nedelea, Mircea Miclea a fost întrebat despre proiectul de lege inițiat de AUR care prevede organizarea în școli, de Ziua Drapelului Național, a unor ceremonii obligatorii: ridicarea drapelului în prezența conducerii școlii și a profesorilor, discursuri, evocări istorice susținute de elevi, binecuvântarea drapelului și intonarea imnului național.

De ce eșuează școala românească și ce trebuie schimbat urgent | Interviu cu Mircea Miclea

Ce este greșit aici?

„Totul. Ceremoniile nu creează coeziune socială, nu creează o societate. Eventual, ceremoniile pot să devină un efect al faptului că tu ai cultivat un anumit spirit. De exemplu, ai cultivat spiritul că, dacă înveți, atunci prin rezultatele pe care tu le obții la învățare, sau dacă muncești ca lumea, prin lucrul bine făcut, așa dovedești că tu ții la această țară. Pentru că tu produci, prin prestația ta, efecte pozitive pentru semenii tăi, care trăiesc alături de tine în această țară. Și atunci, cultivând astfel de competențe, ajutând la cultivarea unor astfel de competențe, tu creezi un patriotism real și sănătos. Că după aceea el se exprimă într-un anumit ceremonial este mai puțin relevant.”

ADVERTISING

„O simplă panglică ideologică”

Pentru Mircea Miclea, problema fundamentală este că proiectul inversează raportul dintre fond și formă: încearcă să creeze prin ceremonial ceva ce ar trebui să existe deja în comportamentul oamenilor și în felul în care funcționează societatea.

„Ce s-a propus aici a fost: hai să creăm un ritual, un ceremonial, pentru că, prin intermediul acelui ceremonial, noi o să ascundem faptul că, de fapt, n-am creat substanța ceremonialului.”

Patriotismul real nu stă, spune el, în gestul formal de a saluta drapelul, ci în ceea ce faci în fiecare zi pentru societatea în care trăiești.

„E o simplă panglică ideologică, eventual politică, dar nu va produce în niciun fel o substanțială creștere a patriotismului acesta sănătos, în care tu chiar faci ceva pentru cei din țara ta, nu doar saluți drapelul și după aceea rămâi la aceeași prestație proastă și la locul tău de muncă și la școală.”

ADVERTISING

Întrebat dacă, într-o țară cu un nivel atât de ridicat al analfabetismului funcțional, oamenii vor vedea problema unei asemenea inițiative, Miclea spune că nu se așteaptă la asta.

„Nu cred. Cred că mulți consideră că un astfel de ritual, o astfel de panglică ideologică va produce și substanță.”

„Suntem țara formelor fără fond”

De aici vine și verdictul său asupra proiectului AUR:

„Noi suntem țara formelor fără fond. Credem că forma va crea fondul. Forma nu creează fondul. Trebuie să creezi fondul și apoi să-i dai o formă. Sunt sigur că mulți o să marșeze la această propunere a AUR, dar ea este complet aberantă.”

Discuția despre patriotism apare în interviul acordat Spotmedia într-un context mai larg: starea gravă a educației românești și efectele ei asupra întregii societăți.

Miclea avertizează că o școală care produce analfabetism funcțional creează oameni mai vulnerabili la manipulare, o forță de muncă mai slab pregătită, o economie mai puțin competitivă și o societate cu tot mai puțină coeziune.

ADVERTISING

„Nu poți să înțelegi un contract pe care îl semnezi. Nu poți să înțelegi o știre pe care tu o citești, să vezi dacă ea este corectă sau nu este corectă. Nu poți gândi critic”, explică el în interviu.

Consecința este că oamenii devin „din ce în ce mai vulnerabili la manipulare”, iar problema educației ajunge să fie, în opinia sa, inclusiv una de siguranță națională.

Patriotismul real începe cu ceea ce faci

În această logică trebuie înțeleasă și critica adusă proiectului AUR. Pentru Miclea, nu lipsa ritualurilor patriotice este problema școlii românești, ci incapacitatea statului de a le oferi copiilor o educație bună și șanse comparabile indiferent de locul în care s-au născut.

Datele arată diferențe majore între școli, iar calitatea profesorului este unul dintre principalii factori care determină performanța elevului.

„Dacă ai un profesor bun, ai rezultate bune, dacă ai un profesor slab, ai rezultate slabe. Prin urmare, calitatea profesorului este cheia.”

Miclea propune ca fiecare copil, indiferent că trăiește într-un sat sau într-un oraș mare, să poată avea acces printr-o platformă națională la lecțiile celor mai buni profesori din România.

De asemenea, susține evaluări naționale încă din gimnaziu, pentru ca problemele să fie descoperite și corectate înainte ca elevul să ajungă la Evaluarea Națională.

„Câtă cunoaștere, atâta libertate”

Iar pentru elevul care se poate întreba de ce ar mai merita să învețe într-un asemenea sistem, Mircea Miclea are un răspuns pe care spune că l-ar scrie pe poarta fiecărei școli:

„Câtă cunoaștere, atâta libertate.”

„Cu cât cunoaștem mai multe lucruri și mai în profunzime, cu atât suntem mai liberi. Liberi de a fi manipulați de alții, adică nu putem fi manipulați, pentru că avem cunoștințe la purtător. Nu înghițim orice știre ca fiind o știre corectă, gândim critic, dar pentru asta îți trebuie cunoaștere.”

Și concluzionează:

„Vrei să fii liber? Trebuie să înveți. Dacă nu înveți, nu ești liber. Ești controlat de TikTok, ești controlat de un troll, ești controlat de un AI. Unde e libertatea?”

Interviul integral cu Mircea Miclea – despre rezultatele dezastruoase ale școlii românești, analfabetism funcțional, profesori, politicieni și soluțiile care ar putea schimba educația – poate fi urmărit pe canalul de YouTube Spotmedia..

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google