Senatul a adoptat de curând o modificare a Legii Educației care interzice orice referire la conceptul de identitate de gen în școli și universități. Amendamentul a fost trimis președintelui Klaus Iohannis, care are două posibilități: fie să-l promulge, fie să-l retrimită pentru reexaminare în Parlament.
Concret, acesta ar interzice „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.
Mai mult, cine le vorbeşte elevilor sau studenților despre ce e identitatea de gen poate primi amendă între 10.000 și 50.000 lei.
Acest amendament îi aparține senatorului PMP Cristian Lungu, teolog la bază, care militează împotriva tehnologiei 5G și care în ultimele luni a distribuit pe pagina sa de Facebook mai multe imagini ce promovau teoriile conspirației, în special aceea care-l plasa pe Bill Gates în centrul pandemiei.
”Consecințele practice în școlile din România ar fi fost dezastruoase. Am fi avut elevi născuți băieți, care ar fi participat în competiții sportive rezervate doar fetelor sau posibilitatea acestor băieți să utilizeze toaletele și dușurile fetelor. Odată cu apariția ideologiei de gen în România, fenomenul prozelitismului, pe baza teoriei/ideologiei de gen, a devenit un pericol real în sistemul de învățământ, pt. ca multe ONG-uri pătrund în școli și predau această teorie elevilor din România (câteva exemple: Flex Alumini Romania, Girl Up Romania, Asociația CERC – Centrul European de Resurse Creative).
(...) Teoria de gen este ceva nu doar la modă, ci este și ceva radical și extrem; este pur și simplu o teorie complet lipsită de bază științifică și care nu întrunește consensul comunității academice. Este la fel de științifică precum Teoria Pământului Plat. Cine e votat împortiva acestui proiect de lege? Doar senatorii USR și UDMR”, este o parte din mesajul publicat de Vasile Cristian Lungu pe pagina sa de Facebook în data de 16 iunie.
Puteți citi aici expunerea de motive a inițiatorului.
Societatea civilă prin 80 de ONG-uri, senatorul USR Vlad Alexandrescu, Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), precum și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, SNSPA și Universitatea București s-au poziționat ferm împotriva adoptării acestui amendament. Printre multele argumente aduse se numără încălcarea unor drepturi fundamentale, instigarea la ură împotriva persoanelor al căror gen nu corespunde sexului biologic, limitarea dreptului la educație, precum și absurdul declanșat de interzicerea unei teorii academice prin lege.
Ce s-ar întâmpla dacă ar trece legea care ne interzice să vorbim în școli despre identitate de gen?
Luca Istodor este coordonator de proiect la Asociația Accept și organizator al Super, un festival de filme realizate de adolescenți. De curând a început să lucreze și la un nou proiect: festivalul internațional de film queer ART200, aflat la prima ediție, care se va desfășura toamna aceasta în București. Este proaspăt absolvent al Universității Harvard din SUA, specializarea sa principală fiind studii de gen și sexualitate, iar cea secundară - studii de film. Crede în dezvoltarea culturii, artei și teoriei queer în România. Este pasionat de călătorii și ocazional face scurt-metraje.
Sursă foto: Arhiva personală
În interviul acordat SpotMedia.ro, el ne-a explicat ce s-ar întâmpla dacă ar trece legea care ne interzice să vorbim în școli despre identitate de gen.
Ce NU se înțelege despre identitatea de gen și ar trebui spus astfel încât să ne dăm cu toții seama ce înseamnă cu adevărat?
Toată lumea are o identitate de gen. În fiecare zi, în fiecare oră, ne exprimăm și performăm în moduri care țin de identitatea noastră de gen, comportamente care sunt construite social și pe care le învățăm încă de mici. Trăim într-o societate unde sexului biologic, observat de medici și părinți la naștere, e automat asociat cu identitatea de gen “corespunzătoare” (sexul biologic, care, apropo, nu este nici el binar, întrucât există persoane intersex, despre care însă nu vorbim aproape deloc în România). Fie că e vorba de hainele pe care le purtăm, de culorile pe care le asociem cu un anumit gen, de anumite gesturi pe care le considerăm “masculine" sau “feminine".
Cu toții am fost învățați, la un moment dat, să facem astfel de asocieri - fie de părinții care ne cumpărau mașini dacă suntem băieți și păpuși dacă suntem fete, fie de școli unde uniforma consta în fustă pentru fete și pantaloni pentru băieți. Dar aceste asocieri nu sunt “naturale” sau “fixe”, ci depind foarte tare de contextul social, cultural și istoric. Culoarea roz a început să fie “pentru fete” abia după Primul Război Mondial - înainte de asta, se găsesc articole și reclame care sugerau exact opusul - că rozul e pentru băieți întrucât e o culoare mai “puternică”. În multe societăți și culturi era acceptat și chiar celebrat un al treilea gen, cu diverse denumiri și semnificații de la cultură la cultură. Și exemplele pot continua.
Evident, această lege vizează în mod direct și particular comunitatea trans și non-binară - acele persoane a căror identitate de gen nu corespunde cu sexul artibuit la naștere. Însă e important de spus că o identitate de gen avem cu toții, și comportamentele tuturor sunt influențate de ea. Să nu mai putem vorbi despre identitatea de gen ca fiind diferită de sexul biologic înseamnă să negăm zeci de ani de cercetare și mii de ani de istorie care atestă construcția socială și culturală a identității de gen - și să ne negăm, de fapt, tuturor posibilitatea de a explora o parte esențială din identitatea noastră.
Ce impact ar avea acest amendament dacă va fi promulgat de președinte în forma actuală, pe toate palierele?
Sistemul de învățământ, și, în general, societatea românească nu apără persoanele trans. Statisticile arată clar lucrul acesta. Conform unui studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 82% dintre respondenții trans raportează că s-au confruntat cu hărțuirea în ultimii 5 ani, cel mai ridicat procent raportat în UE și 86% dintre persoanele trans consideră că România nu face eforturi eficiente pentru a combate intoleranța și prejudecățile față de persoane LGBT. Și aici nu e vorba doar de statistici - la Accept vedem constant cazuri de discriminare împotriva persoanelor trans, cazuri de tineri trans dați afară din case și abuzați de părinți, hărțuiți la școală sau la locul de muncă.
Multe dintre aceste prejudecăți vin din lipsa de informare. Și realitatea este că în școlile românești se practică mai degrabă homofobia și transfobia decât orice fel de discuție despre idenitatea de gen sau orientarea sexuală. Legea e, deci, departe de a fi bazată pe o realitate unde chiar s-ar vorbi despre comunitatea LGBTQ+ în școli, ci mai degrabă menită doar să promoveze un discurs al urii și dezinformării. Țin minte și acum discursul homofob al profesorului meu de fizică, care ne spunea că homosexualii sunt bolnavi, sau “dezbaterea” despre homosexualitate la religie, în care profesorul ne-a spus că "e ok să vezi două fete ținându-se de mână pe stradă, dar nu pot accepta ca doi bărbați să facă lucrul ăsta”.
Să nu mai vorbim despre identitatea de gen în sistemul educațional înseamnă să ne fie anulată una dintre principalele metode de a lupta cu prejudecățile și de a aduce vizibilitate comunității trans, care și așa este invizibilă și marginalizată în spațiul public. Și, pentru că legea e formulată în mod vag, aceasta poate include nu numai discuțiile despre identitate de gen în licee sau școli cât și ateliere de formare pentru profesioniști (asociația Accept derulează constant ateliere pentru judecători, procurori, asistenți sociali etc.), cât și studiile de gen la nivel universitar, în condițiile în care acest domeniu e deja foarte puțin dezvoltat în România.
Din experiența personală, dar și din postura de absolvent al universității Harvard (studii de egalitate de gen și sexualitate), precum și din cea de activist LGBTQ+, ce mesaj îți transmite un astfel de proiect de lege? Și ce ai vrea tu să le transmiți legiuitorilor care susțin că „băieții sunt întotdeauna băieți, iar fetele sunt întotdeauna fete”?
Când am auzit de acest proiect de lege, am fost pur și simplu furios. Nu m-am mai simțit așa de la referendum. Furios la nivel personal - ca persoană queer și non-binară, care, de ceva vreme, am început să îmi chestionez genul masculin și nu simt că mă identific ca bărbat. Furios și pentru că, practic, diploma obținută de mine la facultate ar fi degeaba - nu aș putea să îmi continui studiile sau să profesez în România după 4 ani de muncă și cercetare. E vorba de un discurs al urii transformat în lege. De un discurs care echivalează experiențele persoanelor transgender și non-binare cu o “ideologie”, când de fapt noi existăm. Nu suntem un discurs, suntem o realitate. Existăm și avem nevoie de protecție din partea statului, nu ca statul să alimenteze ura și transfobia deja prezente în societate.
Care sunt soluțiile? Cum poate susține publicul larg comunitatea LGBTQ+ în demers?
În primul rând, cei care vor să ne fie aliați pot urmări paginile asociațiilor LGBTQ+ din țară, precum Asociația Accept, MozaiQ, dar și organizații din țară ca Pride Romania (Cluj), Identity.Education (Timișoara), Rise Out (Iași). Acolo veți găsi diverse acțiuni pe care le puteți face pentru a susține comunitatea LGBTQ+: de exemplu, MozaiQ a inițiat o petițe împotriva legii înaintată președintelui Iohannis, iar Antonella, activistă trans, împreună cu Accept și Front Feminist au organizat un Flashmob pentru a protesta împotriva legii.
Dincolo de acțiuni specifice, ca aliați, e esențial să fiți informați, să vă educați pe subiectul trans din surse credibile - cum ar fi organizațiile LGBTQ+, cărți de studii de gen sau feministe, sau reviste (un exemplu aici), să le explicați și altora de ce e important să vorbim despre identitatea de gen și ce înseamnă ea, să fiți alături de prietenii voștri LGBTQ+, atât emoțional cât și fizic, la viitoare acțiuni de protest.
Ai lucrat la Biroul pentru Diversitate din cadrul universității Harvard, unde ai studiat. Spune-ne cum funcționează lucrurile acolo, ce rol are acest departament, cum se gestionează actul educațional din punct de vedere al identității de gen, cum se oferă sprijin celor care au nevoie, cum se promovează egalitatea de gen, cum se face educarea înspre înțelegere, acceptare și sprijin în acest sens și care e mentalitatea celor de acolo.
La Harvard există mai multe birouri (care aparțin direct de universitate) care se ocupă de incluziune în campus - există Harvard Foundation, care promovează diversitatea rasială și culturală, BGLTQ Office, care organizează evenimente pentru studenți LGBTQ+, Women’s Center, birou care susține grupurile și organizațiile pentru fete și femei, și Biroul pentru Diversitate și Incluziune, acolo unde lucram eu. Biroul nostru se ocupa atât de a crea spații sigure și de dialog pentru studenții marginalizați, cât și de a educa alte organizații din campus prin ateliere și traininguri despre ce înseamnă identitatea, puterea, privilegiul și incluziunea.
Partea educațională, de traininguri, mi se părea esențială tocmai pentru că ajungeam să interacționăm cu studenți care nu mai vorbiseră înainte despre subiecte de genul acesta. Atelierele noastre includeau exerciții care ajutau studenții să își descopere propriile identități, fie că era vorba despre rasă, clasă socială, identitate de gen sau orientare sexuală, să evalueze cât de incluzive sunt organizațiile din care fac parte și să construiască împreună un campus mai incluziv.
Cred că e esențial ca astfel de eforturi să fie susținute în mod direct de facultate, și mi-aș dori ca astfel de inițiative să se întâmple și în România, arătând că discriminarea, violența, bullying-ul nu pot fi acceptate în școli și facultăți.
Și apropo de mentalitate, care crezi că ar fi pașii pe care țara noastră ar trebui să-i urmeze în așa fel încât egalitatea de gen și discuțiile despre identitatea de gen să devină normalitate?
Putem obține schimbări de mentalitate prin educație - trebuie să vorbim cât mai mult despre subiect, trebuie ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă să fii LGBTQ+. Trebuie ca vocile persoanelor cele mai vulnerabile din comunitatea LGBTQ+ să fie ascultate și să fie puse în față - fie că e vorba de persoane trans, intersex sau non-binare. Trebuie să vorbim din ce în ce mai mult despre intersecționalitate - despre experiențele care se află la intersecția identităților marginalizate - persoane queer rome, persoane queer fără adăpost, femei sărace sau fără venit etc. Trebuie să învățăm să fim solidari, în special cu cei mai vulnerabili. Iar oamenii politici trebuie să învețe să ne protejeze, nu să ne atace.