Ierarhia de admitere la liceu 2024 a fost publicată. Ghid cu toate informațiile importante

Ierarhia de admitere la liceu 2024 a fost publicată. Ghid cu toate informațiile importante

Ierarhia de admitere la liceu 2024 a fost publicată de Ministerul Educației, pe admitere.edu.ro

Ierarhia pentru admiterea la liceu 2024 conține lista absolvenților de gimnaziu care au susținut Evaluarea Națională, ordonați după media de admitere la liceu – care este media notelor de la examene.

Fiecare elev poate vedea astfel poziția pe care o ocupă în județul său, în funcție de media la Evaluarea Națională și cele trei criterii de departajare în cazul mediilor egale.

Primul criteriu de care se ține cont este media generală a claselor V-VIII, în premieră din 2024.

Urmează nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale şi apoi nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale.

ADVERTISING

De astăzi, începe procesul de înscriere la liceu, urmând ca ultima etapă, repartizarea computerizată a elevilor, să aibă loc pe 24 iulie.

Ministerul Educației sfătuiește părinţii şi elevii să realizeze o listă cu specializările dorite, în ordinea preferinţelor, dar şi să verifice cu atenţie codurile aferente. De asemenea, se recomandă completarea unui număr suficient de opţiuni.

Ministerul Educaţiei a realizat un Ghid privind admiterea la liceu 2024.

Documentul, postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, face recomandări pentru părinţi şi elevi şi le cere să fie atenţi la specializările alese, dar şi să aibă un număr suficient de opţiuni, astfel încât elevii să nu rămână nerepartizaţi.

De asemenea, documentul le explică elevilor şi părinţilor cum să completeze opţiunile.

ADVERTISING

Ministerul precizează şi datele din calendarul Admiterii:

  • Repartizarea pe locurile speciale pentru romi şi CES
  • 15-16 iulie 2024 – completarea opţiunilor
  • 18 iulie 2024 – repartizarea candidaţilor şi comunicarea rezultatelor

Admiterea în învăţământul special

  • 15-16 iulie 2024 – înscrierea şi repartizarea candidaţilor

Repartizarea computerizată

  • 11-22 iulie - completarea, în fişele de înscriere, a opţiunilor, alături de părinţi şi de profesorii diriginţi

24 iulie – repartizarea computerizată

  • Pentru elevii care rămân nerepartizaţi se va organiza a doua sesiune a repartizării computerizate, aceasta urmând a începe în 2 august.
ADVERTISING

Ministerul Educaţiei a publicat, marţi, rezultatele finale ale Evaluării Naţionale. Au fost depuse 27.640 de contestaţii, reprezentând 8,76% din numărul total de lucrări.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 74,5% (113.911 elevi), în creştere cu 0,1% (203 elevi) faţă de rezultatele iniţiale (74,4%).

În anul 2023, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 76,4%. După contestaţii a crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10, de la 65 la 74. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇