Elevii revin la cursuri luni, după vacanţa de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Pentru prima dată, structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe.
Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 – 26 februarie.
Programele „Şcoala altfel" şi „Săptămâna verde" se vor desfăşura între 27 februarie şi 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.
Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel" şi „Săptămâna verde" se organizează activităţi de instruire practică.
Vineri, Ministerul Educaţiei a transmis, din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică, o serie de materiale informative cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal şi a recomandat inspectorilor şcolari să sprijine unităţile de învăţământ pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale şi să pună accent pe prevenţie.
„Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că, după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătăţii, trebuie să fie pe prevenţie", a spus Ligia Deca, într-o conferinţă de presă comună cu Alexandru Rafila, în contextul creşterii numărului de infecţii respiratorii şi a cazurilor de gripă confirmate clinic.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că România se află, în prezent, în stare de alertă epidemiologică, dar nu va fi declarată epidemie, întrucât ar presupune revenirea la „anumite restricţii", cum au fost cele din perioada pandemiei cu noul coronavirus.
Conform recomandărilor de la autorităţi, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar au următoarele obligaţii:
- diseminarea către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/ antepreşcolarilor a informaţiilor cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătăţii;
- realizarea triajului zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
- asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor;
- efectuarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor de învăţământ;
- aerisirea periodică a încăperilor;
- instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosinţă;
- recomandarea folosirii măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal, cât şi pentru elevi/preşcolari;
- informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.