Elevii cer o întrevedere urgentă cu miniştrii de la Sănătate şi Educaţie: Condamnăm lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 al pandemiei

Elevii cer o întrevedere urgentă cu miniştrii de la Sănătate şi Educaţie: Condamnăm lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 al pandemiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Naţional al Elevilor anunţă, sâmbătă, că, după ce a lansat petiţia ”Nu mai jucaţi ping-pong cu educaţia!” nu a existat nici măcar o reacţie din partea autorităţilor, ca răspuns la solicitările celor 45.000 de semnatari.

”Mai mult decât atât, deşi am solicitat o întrevedere cu conducerile ambelor ministere, nu am primit niciun răspuns şi, se pare, nu se prefigurează un set de măsuri stabile, asumate de guvernanţi. Consiliul Naţional al Elevilor consideră inacceptabilă atitudinea ignorantă a celor care ar trebui să manifeste ascultare activă a vocii cetăţenilor, care solicită în regim de urgenţă adoptarea unor măsuri reale care să limiteze riscul de infectare din şcoli, dar şi care să asigure o educaţie de calitate din perspectiva actului de predare-învăţare, având în vedere pierderile generate de pandemie”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor.  

ADVERTISING

Elevii cer celor două ministere ”să trateze situaţia educaţiei cu maximă responsabilitate, analizând factorii de risc la care se expun zilnic milioane de elevi şi de profesori, ca urmare a lipsurilor de ordin legislativ din sistem”.  

”De asemenea, condamnăm lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 al pandemiei, având în vedere că noua tulpină de COVID-19 pare să ajungă şi în România şi, în baza experienţei altor state care se confruntă cu această situaţie, pare să fie mult mai infecţioasă şi mai transmisibilă decât variantele precedente ale virusului.

ADVERTISING

Sunt necesare măsuri adoptate din timp, pentru a nu mai arunca o întreagă ţară în acelaşi haos din ultimele luni”, au mai transmis elevii.  

”Este absolut esenţial ca cele două ministere să ia măsuri măcar în al doisprezecelea ceas, astfel încât, după sărbători, să nu ne confruntăm cu un nou val pandemic imposibil de stăpânit, care să blocheze din nou sistemul educaţional”, a declarat și Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.  

În 24 noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a lansat o petiţie adresată miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, intitulată ”Nu mai jucaţi ping-pong cu educaţia din România”.    

ADVERTISING

Elevii au cerut ca regulile să nu mai fie schimbate ”în timpul jocului”, dar şi măsuri clare pentru derularea şcolii în timp de pandemie.

Așa nu mai merge.În ultimele luni, autoritățile au fost într-un continuu joc de ping-pong cu educația din România....

Publicată de Consiliul Național al Elevilor pe Marţi, 23 noiembrie 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇