Elevii au cerut în stradă demisia lui Cîmpeanu, după ce a modificat criteriile pentru burse. Ministrul spune că primesc bani mai mulți copii, dar cifrele îl contrazic (Video)

Elevii au cerut în stradă demisia lui Cîmpeanu, după ce a modificat criteriile pentru burse. Ministrul spune că primesc bani mai mulți copii, dar cifrele îl contrazic (Video)

Elevii s-au dus iar joi în fața Ministerului Educației, pentru a protesta față de decizia de modificare a criteriilor de acordare a burselor de merit.

Marți seara a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin care prevede că bursele de merit se acordă din semestrul II al anului școlar în curs doar pentru elevii cu medii peste 9,50, față de 8,50, cum era până acum. Totodată, bursele de studiu le vor primi elevii cu medii între 7,50 și 9,50, față de 7,00 – 8,50.

Cu aceste modificări a fost instaurată și obligația autorităților locale de a acorda aceste burse, până acum fiind o măsură facultativă. Cîmpeanu anunțase din octombrie că modifică criteriile, pentru că pandemia a făcut ca jumătate dintre elevi să se încadreze în vechiul prag.

ADVERTISING

„Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei, în același timp crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8,50 la media 9,50. Aș vrea să vă reamintesc faptul că, urmare a predării online, urmare a renunțării la teze, rezultatele au fost mult distorsionate astfel încât 50% din elevii României s-ar fi încadrat la bursa de merit, ca urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului școlar 2020-2021”, spunea Cîmpeanu în octombrie anul trecut.

”A murit Educația! Cîmpeanu, demisia!”

Elevii contestă însă măsura, acuzându-l pe Cîmpeanu că a lăsat în total fără burse în jur de 730.000 de copii. Mai multe asociații de elevi au anunțat că vor contesta ordinul în instanță și reprezentanții lor s-au dus joi în fața ministerului pentru a cere demisia lui Cîmpeanu.

ADVERTISING

Ei au scandat ”Dă bursele înapoi!”, ”Demisia!”, ”Cîmpeanu să ne vadă, facem orele în stradă”, ”A murit Educația” sau ”Minciunile se plătesc, elevii ies la protest” și au venit pregătiți cu bannere și pancarte. Ei au fost întâmpinați de jandarmi, care le-au spus că nu au notificat instituția cu privire la protest.

Publicată de Asociația Elevilor din Constanța pe Miercuri, 5 ianuarie 2022

După o oră, în stradă a venit un reprezentant al ministerului, care i-a anunțat că un secretar de stat îi invită la discuții și că autoritățile lucrează să găsească cele mai bune soluţii pentru elevi.

Publicată de Asociația Elevilor din Constanța pe Joi, 6 ianuarie 2022

În ce-l privește pe ministrul Cîmpeanu, acesta a făcut scurte declarații jurnaliștilor, susținând că bugetul pentru burse este de patru ori mai mare decât în 2020 și cu 400 de milioane mai mare decât cel din 2021.

ADVERTISING

Cîmpeanu a spus că va fi analizată situația pentru a vedea dacă este cazul să fie revizuite criteriile exclusiv pentru cei din clasele a V-a și a IX-a.

Potrivit unei analize a EduPedu, adevărul este undeva la mijloc. Astfel, cifrele publicate de minister în ultimul an și analizate de EduPedu arată că, după ordinul lui Cîmpeanu, bugetul pentru bursele de merit scade cu 35%, iar numărul burselor de merit acordate scade cu 185.000.

Pe baza mediilor de la finalul anului școlar 2020-2021, 532.810 elevi au beneficiat de burse de merit. Ministrul s-a raportat însă la anul 2020, când au fost acordate 123.472 de burse de merit și, de aceea, spune că este o triplare a numărului de bursieri după aplicarea noilor criterii. Potrivit datelor ministerului, sunt 346.698 de elevi cu medii peste 9,50, care vor primi burse de merit în 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇