Admitere la liceu 2023. Ierarhia a fost publicată, după un șir de gafe. Ministerul spune cărui fapt s-au „datorat” erorile

Admitere la liceu 2023. Ierarhia a fost publicată, după un șir de gafe. Ministerul spune cărui fapt s-au „datorat” erorile

După gafa de ieri, când a publicat o ordine greşită a candidaţilor pentru admiterea la liceu, Ministerul Educaţiei a reușit, într-un final, să publice ierarhia corectă (sperăm).

Instituția condusă de fostul consilier prezidențial Ligia Deca anunţase în cursul zilei că listele vor fi publicate la nivel judeţean şi pentru Bucureşti miercuri, la ora 18:00.

Însă a întârziat o oră și jumătate, fără a comunica nimic în tot acest timp.

La 19:25, instituția a transmis un comunicat în care spune că s-a dorit ultra-verificarea datelor, înainte de publicare, pentru evitarea altor erori.

ADVERTISING

„Menționăm că întârzierea față de momentul anunțat astăzi, 5 iulie, pentru publicarea ierarhiei, se datorează (sic!) verificărilor suplimentare efectuate înainte de publicare. Ne cerem scuze pentru situația creată și vă asigurăm că Ministerul Educației face toate demersurile pentru desfășurarea în bune condiții a activităților care vizează sistemul educațional și pentru remedierea erorilor, atunci când ele se produc”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Verifica AICI poziția ta în ierarhia de admitere la liceu 2023

ADVERTISING

Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal, după afişarea rezultatelor finale la evaluarea naţională, se afişează ierarhia judeţeană/la nivelul municipiului Bucureşti, în vederea admiterii la liceu.

Ierarhizarea candidaţilor se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obţinute la evaluarea naţională) şi, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv:

  • nota obţinută la proba de limba şi literatura română, în cadrul evaluării naţionale
  • nota obţinută la proba de matematică, în cadrul evaluării naţionale
  • nota obţinută la proba de limba şi literatura maternă, dacă este cazul
  • media de absolvire a claselor V - VIII.
ADVERTISING

Ministerul Educaţiei s-a grăbit şi a publicat marţi o ierarhie eronată, și apoi a dat vina pe algoritm.

„Dat fiind că, marţi, 4 iulie, s-au identificat neconcordanţe în aplicaţia informatică în ceea ce priveşte ordinea de aplicare a criteriilor de departajare stabilită prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal, Ministerul Educaţiei a solicitat reprezentanţilor furnizorului de servicii informatice retragerea ierarhiei pentru verificarea corectitudinii aplicării criteriilor de departajare, respectiv remedierea erorilor şi, ulterior, publicarea actualizată”, explică Ministerul Educaţiei.

Dar putem sta liniştiţi: nu este afectată integritatea bazei de date şi situaţia a fost generată de o eroare a algoritmului pentru aplicarea ordinii criteriilor de departajare.

„De asemenea, menţionăm că situaţia creată nu afectează procesul de completare a opţiunilor şi repartizarea computerizată a candidaţilor, în cadrul admiterii la liceu. Totodată, precizăm că, în conformitate cu calendarul admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023 - 2024, anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti este prevăzută a se realiza în data de 5 iulie”, adaugă reprezentanţii ministerului.

Tot ieri Iohannis a promulgat cu fast Legile Educației și s-a lăudat îndelung cu „proiectul de suflet, un angajament îndeplinit” (Galerie foto&Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇