Directorul UNICEF: Închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță

Henrietta Fore, Directorul Executiv al UNICEF, susține că închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, în contextul pandemiei, deoarece milioanele de elevi care nu mai pot merge la școală riscă să cadă pradă abuzurilor și sărăciei. Publicăm în integralitate mesajul ei:

Henrietta Fore
Foto: unicef.org/ Henrietta Fore, Director Executiv UNICEF

 Pe măsură ce intrăm în cel de-al doilea al pandemiei de COVID-19 și pe măsură ce numărul cazurilor de îmbolnăviri continuă să crească în întreaga lume, trebuie să depunem toate eforturile necesare pentru a menține școlile deschise sau să acordăm prioritate redeschiderii acestora. 

ADVERTISING

În ciuda dovezilor copleșitoare privind impactul închiderii școlilor asupra copiilor și în ciuda unui număr din ce în ce mai mare de dovezi care arată că școlile nu alimentează pandemia, prea multe țări au ales să țină școlile închise, unele aproape de un an de zile

Consecințele închiderii școlilor, care, la momentul cel mai ridicat al măsurilor de izolare socială provocate de pandemie, au afectat 90% dintre elevii din întreaga lume și au lăsat peste o treime dintre școlari fără acces la educație la distanță, au fost devastatoare. 

Estimările arată că numărul copiilor care nu participă la educație va ajunge la 24 de milioane, un nivel neîntâlnit de ani de zile și pentru reducerea căruia am luptat din greu. 

ADVERTISING

Capacitatea copiilor de a citi, scrie și de a socoti la un nivel elementar a avut de suferit, iar abilitățile de care au nevoie pentru a prospera în economia secolului 21 s-au diminuat. 

Sănătatea, dezvoltarea, siguranța și bunăstarea copiilor sunt amenințate. Cei mai vulnerabili dintre ei vor duce tot greul.

Fără mesele oferite la școală, copiii rămân flămânzi, iar alimentația lor are de suferit. Fără interacțiunea zilnică cu colegii lor și odată cu reducerea mobilității, își pierd condiția fizică și prezintă semne de suferință psihologică. Fără plasa de siguranță pe care școala o oferă adesea, copiii sunt mai vulnerabili în fața abuzurilor, căsătoriei și muncii în rândul copiilor.

ADVERTISING

De aceea, închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, după ce toate celelalte opțiuni au fost analizate. 

În decizia privind funcționarea școlilor, evaluarea riscului transmiterii virusului la nivel local trebuie să fie un factor determinant principal. Închiderea școlilor la nivel național trebuie să fie evitată ori de câte ori acest lucru este posibil.

Acolo unde transmiterea comunitară a virusului are un nivel crescut, acolo unde sistemele medicale sunt supuse unei presiuni extreme și unde închiderea școlilor este considerată inevitabilă, măsuri de protecție trebuie puse în aplicare. Ceea ce înseamnă că, în situațiile în care copiii sunt expuși riscului de violență acasă și când depind de mesele primite la școală și dacă părinții lor sunt lucrători esențiali, își pot continua educația în sălile de clasă. 

În situația carantinării, școlile trebuie să fie printre primele instituții care să se redeschidă, odată ce autoritățile încep să ridice restricțiile. Trebuie să se acorde prioritate orelor de recuperare pentru a ne asigura că elevii care nu au putut învăța la distanță nu rămân în urmă. 

Dacă copiii trebuie să mai facă față încă unui an cu școli închise, efectele vor fi resimțite pe parcursul generațiilor viitoare.

Henrietta Fore, Director Executiv UNICEF

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei.

În 190 de țări și teritorii, ne desfășurăm activitatea în sprijinul fiecărui copil de pretutindeni, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇