Un fost învăţător acuzat că abuza fizic şi verbal elevii apare drept unul dintre organizatorii Forumului Educației de la Iași, de sâmbătă, unde invitat principal a fost ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Fostul învăţător Constantin Șerban este membru PNL în Consiliul Județean Iași şi liberalii nu au nicio problemă să se afişeze cu el pe Facebook, a descoperit EduPedu.
De exemplu, deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a publicat fotografii cu “specialiști din cadrul PNL Iași și Asociația Profesorilor Liberali Iași, în vederea finalizării ultimelor pregătiri organizatorice pentru Forumul Educației La Iași 2022”, iar în poze apare şi Constantin Șerban.
Acesta apare și într-un mesaj publicat tot de Alexandru Muraru în ajunul conferinței.
Alt liberal Andrei Dascălu, care se prezintă drept membru al echipei de organizare a evenimentului, a publicat şi el fotografii de la forum, în care îl vedem pe Constantin Șerban.
Cine e Constantin Șerban?
Constantin Șerban a devenit celebru în primăvara lui 2021, când 7iași.ro a dezvăluit înregistrări audio din timpul unei zile de școală, cu lecțiile susținute de acest învățător la clasa a II-a.
În înregistrare se pot auzi zgomote de lovitură, însoțite de amenințări precum: „te ia mama dracului… (…) Băi, tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi! (…) Vin și te iau de niții ăia!! (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’…”.
La momentul respectiv, ministrul Educației care era tot Sorin Cîmpeanu și-a declarat “ferma convingere că profesorul de învățământ primar din Iași, acuzat de fapte de abuz verbal și emoțional față de elevii de clasa a II-a, își va da demisia. Nu tolerez nicio atitudine de abuz fizic sau emoțional din partea niciunui cadru didactic”. Iar a doua zi Constantin Șerban a demisionat.
Potrivit surselor Edupedu, Constantin Șerban este un apropiat al șefului PNL Iași, Costel Alexe, actual șef al CJ Iași, trimis în judecată de DNA în mai multe dosare de corupţie.
Amintim că una dintre Legile Educaţiei propuse de ministrul Cîmpeanu conţine prevederi care îi privesc pe profesorii cercetați pentru abateri disciplinare, inclusiv agresivitate fizică sau verbală. Aceştia vor putea preda în continuare şi revine directorului de şcoală să îi mute la altă clasă.