Completează şi tu! Chestionar pentru părinți despre cum se va da bacalaureatul și admiterea la liceu

Completează şi tu! Chestionar pentru părinți despre cum se va da bacalaureatul și admiterea la liceu

Admiterea la liceu și examenul de bacalaureat din noile Legi ale Educației au stârnit numeroase reacții în rândul părinților.

Astfel, Federația Națională a Părinților a lansat un chestionar cu privire la modalitatea de organizare și desfășurare a celor două examene naționale.

Federația spune că, pentru elaborarea Legii învățământului preuniversitar, Ministerul Educației a anunțat că va ține cont de rezultatele consultărilor publice.

”De aceea, este foarte important să cunoaștem punctul de vedere al cât mai multor părinți”, se arată într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.

ADVERTISING

Pe baza rezultatelor acestui chestionar, Federația Națională a Părinților va expune opinia exprimată de părinți în cadrul discuțiilor pe care le va avea cu reprezentanții Ministerului Educației.

Chestionarul poate fi completat accesând următorul link: https://forms.gle/uMu1y3RZGFDvf24r9

Noile Legi ale Educației, aflate în dezbatere publică, aduc modificări la Bacalaureat și admiterea în liceu, elevii vor fi evaluați la finalul clasei pregătitoare și clasei I, nu se mai acordă note la anumite discipline.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Detalii aici despre admiterea la liceu şi aici despre cum se va da noul Bac.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇