Anisie: Circa 2.200 de școli din țară nu au conexiune la Internet

Anisie: Circa 2.200 de școli din țară nu au conexiune la Internet
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educației, Monica Anisie, a recunoscut, luni, la lansarea strategiei pentru digitalizarea educației, că în prezent circa 2.200 de clădiri în care funcționează unități de învățământ din țară nu au conexiune la Internet.

Potrivit ministrului Educației, în luna septembrie ar fi fost conectate la Internet 2.800 de clădiri în care funcționează unități de învățământ, iar numărul celor care nu au acum acces mai este de circa 2.200.

„La momentul la care am preluat mandatul de ministru, această digitalizare a educației pot spune că nu exista. Mai mult, erau peste 5.000 de clădiri care nu aveau conexiune la Internet, iar acum circa 2.200 de clădiri din cele peste 22.000 existente la nivelul țării au mai rămas fără acces la Internet.

ADVERTISING

În luna septembrie, în urma unui memorandum inițiat de Ministerul Educației între Guvern și operatori, s-au conectat la Internet 2.800 de clădiri”, a declarat Monica Anisie, cu ocazia lansării strategiei pentru digitalizarea educației.

În ultimele luni peste 180.000 de profesori au dobândit competențe digitale

„Peste 90 de mii de profesori au fost formați pentru a avea competențe digitale, prin cursurile de la Casa Corpului Didactic, iar restul, până la aproximativ 180 de mii, au fost formați prin cursurile acreditate de către alți furnizori de formare sau prin proiectul Cred.

ADVERTISING

Din 2021, Ministerul va avea buget de 250 milioane pentru tablete

În aprilie, ca urmare a unei inventarieri, am descoperit că peste 250.000 de elevi nu au niciun echipament electronic propriu, am inițiat în Guvern solicitarea de a avea o suma alocată pentru achiziția dispozitivelor electronice necesare.

(...) Numărul acestor copii s-a redus odată cu livrarea a parte din tabletele luate prin licitația organizată de ONAC, dar și prin achizițiile pe care autoritățile publice locale le-au realizat”, a mai spus ministrul Educației.

ADVERTISING

Monica Anisie a anunțat că, din 2021, bugetul MEC va avea o componentă de investiții pentru digitalizare.

„Timp de 9 ani bugetul pentru investiții în digitalizare a fost 0 lei, anul acesta însă Guvernul a alocat 150 de milioane de lei pentru tablete și alte 100 de milioane pentru ca fiecare inspectorat școlar să realizeze un stoc de rezervă pentru a putea veni în sprijinul unităților de învățământ și a elevilor”, a mai spus Monica Anisie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇