Vineri s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electrică în sezonul verii, din ultimii 20 de ani

Vineri s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electrică în sezonul verii, din ultimii 20 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Transelectrica, transportatorul naţional de energie, a anunţat că vineri, pe 25 iunie, s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electrică în sezonul verii, din ultimii 20 de ani.

„În contextul valului de caniculã care a afectat întreaga ţarã la sfârşitul sãptãmânii trecute, vineri, 25 iunie 2021, la nivelul Sistemului Electroenergetic Naţional s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electrică din sezonul verii, de la începutul anilor 2000.

Valoarea instantanee maximă atinsă a fost de 8.434 MW, la ora 12:48, valoarea medie orară a fost de 8.349 MW, în intervalul 13-14, iar consumul mediu al zilei a fost de 7.298 MW", a informat compania.

ADVERTISING

Precedentul record a fost atins în vara anului 2019, în data de 2 iulie, când s-a înregistrat o medie orară de 8.335 MW, în intervalul 13-14, respectiv o medie a consumului din întreaga zi de 7.287 MW, arată datele Transelectrica.

Patru judeţe s-au aflat vineri sub avertizare cod roşu de caniculă. De asemenea, a fost cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat în Oltenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, înregistrându-se temperaturi maxime cuprinse frecvent între 35 şi 39 de grade în Oltenia.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇