UiPath se va implica în digitalizarea ANAF

UiPath se va implica în digitalizarea ANAF

Experţii UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, se vor implica în digitalizarea operaţiunilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), instituţie cu mari probleme IT de foarte mulţi ani, planul fiind convenit în discuţia avută, la Guvern, de premierul Marcel Ciolacu cu Daniel Dines, fondatorul companiei.

Surse oficiale au precizat pentru Profit.ro că fondatorul UiPath a fost de acord să ajute la digitalizarea Fiscului şi s-a convenit că experţii UiPath vor lucra la un plan în acest sens.

ADVERTISING

„A fost discutată digitalizarea ANAF, iar experţii companiei vor ajuta şi vor lucra la un plan în acest scop”, au precizat surse oficiale pentru Profit.ro.

ANAF are în derulare un număr mare de proiecte pentru modernizarea activităţii, inclusiv a relaţiei cu contribuabilii, însă avansul în această privinţă nu este suficient de rapid. Controlul ANAF asupra unor operaţiuni precum digitalizarea formularelor este limitat de faptul că implementarea tehnică se află în responsabilitatea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare (CNIF), instituţie în subordinea Ministerului Finanţelor.

ADVERTISING

De asemenea, CNIF are un deficit mare de IT-işti.

În primăvara anului trecut, ANAF a primit asistenţă din partea administraţiei fiscale din Estonia pentru reforma activităţilor de control fiscal. Estonia este recunoscută la nivel global ca fiind printre liderii digitalizării administraţiei. 

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, în urma unor discuţii cu conducerea companiei UiPath, că autorităţile române vor să înveţe din experienţa acesteia şi din modelele de lucru cu sectorul public din ţări avansate tehnologic precum Singapore sau Statele Unite.

ADVERTISING

„Le-am spus că nu vrem să inventăm roata, ci să preluăm un model internaţional de succes în privinţa digitalizării infrastructurii informatice de stat”, a transmis el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇