Parlamentul European supune la vot dacă produse vegetale mai pot fi vândute ca „burgeri” sau „cârnaţi”. Asociaţia fermierilor vrea să-i protejeze pe producătorii de carne. Activiştii de mediu şi vegetarienii protestează.
De fapt, Parlamentul European luptă în aceste zile pentru o reformă a subvenţiilor destinate agriculturii. Este o temă foarte controversată şi foarte serioasă. În dezbatere este şi o cerere sprijinită de asociaţia fermierilor Copa-Cogema, care să interzică pe viitor comercializarea „burgerilor veggie” sau „cârnaţilor de soia”.
În cerere se subliniază că un preparat care nu conţine carne nu se poate numi "burger". Orice altceva este o descriere "suprarealistă" a produselor, care îl poate induce în eroare pe consumator.
Oare aşa să fie?
Se pune însă întrebarea dacă aceasta ar fi o legiferare folositoare şi pe măsura vremurilor pe care le traversăm. Odinioară, Uniunii Europene i se reproşa adesea că se ocupă cu excesiva reglementare a unor fleacuri. Exemplul cel mai grăitor era renumita normă europeană privind gradul de îndoire a castraveţilor.
Boris Johnson, astăzi premier britanic, la finele anilor 1980 ziarist la Bruxelles, făcea furori cu astfel de poveşti de pomină. Probabil că în decursul anilor acestea au avut contribuţia lor la luarea deciziei de Brexit, conform principiului picăturii continue care sapă şi în cea mai tare stâncă britanică.
Evocată este cu plăcere şi norma europeană privind scaunul de tractor, mai precis forma, mărimea şi substanţa scaunului de tractor european. Dar acea normă nu a fost rodul minţii unor birocraţi europeni, ci rezultatul dorinţelor asociaţiei fabricanţilor bavarezi de tractoare. La fel este acum cu "burgerul veggie".
Nu este vorba de imaginaţia inflamată a unor eurodeputaţi, ci de atacul lansat, între alţii de fermieri irlandezi, împotriva burgerului din legume prăjite. Pe undeva e greu de înţeles: de ce trebuie îngrădită nevoia oamenilor de a pune fasole friptă, muiată în suc de sfeclă roşie, într-o chiflă şi a-i spune "burger"?
Nu este absolut indiferent ce denumire se dă unui astfel de pisc al artei culinare? De altfel nu se poate numi nici "cârnat", dacă locul cărnii de porc e luat de un amestec de Quinoa, alune rase şi morcovi tocaţi mărunt. Pe bune - oare nu avem şi alte griji?
Prins între bugetul multianual al UE, reforma subvenţiilor pentru agricultură, înăsprirea obiectivelor de mediu şi dramatica reizbucnire a epidemiei de coronavirus în Europa, mai că-ţi vine să le spui agricultorilor: mergeţi acasă şi lăsaţi-i pe eurodeputaţi să-şi bată capul cu chestiuni importante. Pentru "burger" şi "cârnat" ei n-au timp acum.
Există copyright pentru "burger"?
La o privire rapidă aruncată în Wikipedia afli o sumedenie de povestioare nostime despre apariţia burgerului. Se spune că marinari din Hamburg ar fi luat cu ei chifla de pâine cu o chiftea înăuntru în aventuroasa călătorie spre lumea nouă.
Alţii spun că primii burgeri au fost serviţi unui public extaziat la Expoziţia Universală din St Louis, în 1904, de către un cârciumar local.
De asemenea, se spune că hamburgerul nu ar avea nimic comun cu metropola hanseatică din Germania, el fiind inventat în oraşul Hamburg din statul federal New York. În fine, nimeni nu ştie, de fapt, care este adevărul şi fiecare poate să creadă ce vrea.
Şi cum să protejezi un termen care are o istorie atât de vagă? Un produs, ale cărui standarde de calitate sunt cuprinse între chifteaua de 10 milimetri de resturi de abator şi cea făcută în casă din carne tocată bio? Prin urmare, un burger poate fi cam tot ce doreşte să facă un bucătar din el.
Dreptul omului de a păta
De aceea şi din alte pricini ar trebui ca şi vegetarienii să aibă dreptul de a se bucura de burgeri. Şi ei vor câteodată să mănânce ceva din mână, pătând tot ce-i în jur. Chiar dacă nu pătează cu ketchup, ci cu currymayo, creaţie proprie. În ce priveşte reţetele, acestea sunt oricum nenumărate.
Unii recomandă pentru burgerul veggie fulgi de ovăz fără gluten, câteodată orez maro, ciuperci, broccoli, nuci, soia şi fasole de toate felurile. Ingredientele sunt legate cu ou, fiindcă altminteri nu se pot prăji. De fapt, se poate folosi cam tot ce poate fi fărâmiţat în robotul de bucătărie.
Aceste reţete intră la categoria "posibil, dar nu obligatoriu". Dar libertatea de a mânca cele mai ciudate lucruri face parte din drepturile europene fundamentale.
Vezi, de pildă, haggis-ul scoţian sau stomacul de purcică umplut din Renania. Cu siguranţă, burgerii veggie nu sunt o primejdie pentru consumatori. Nu a murit nimeni fiindcă a găsit cremă de fasole în loc de carne de vită în chifla sa.
Dacă în cele din urmă orice bun argument nu foloseşte la nimic, să ne aducem aminte de cantinele de la sfârşitul secolului 20. Pe atunci vegetarienii erau o specie rară.
Pentru a-i sătura, bucătarii produceau o chiftea dintr-un amestec de morcovi, mazăre şi ce mai găseau prin bucătărie. Aşa s-a născut chifteaua de legume denumită în germană "Gemüsebratling".
La rigoare acest produs vintage poate fi declarat noul trend. El s-ar putea numi în engleză "Veggie-fried-pattie" sau ceva asemănător.
Barbara Wesel
