Tudor Manea, CEO eMAG, în perspectiva creșterilor de taxe: Știm unde se pierd 1 milion de euro pe zi! Ne așteptăm ca statul să-i ia

Tudor Manea, CEO eMAG, în perspectiva creșterilor de taxe: Știm unde se pierd 1 milion de euro pe zi! Ne așteptăm ca statul să-i ia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

900 de milioane de lei a plătit grupul eMAG către statul român, în perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025, potrivit cifrelor prezentate miercuri, pe 4 iunie, într-o conferință de presă, de Tudor Manea, CEO al grupului de firme.

Întrebat de mai mulți jurnaliști ce crede despre preconizatele creșteri de taxe din România – în vederea scăderii deficitului – Manea a spus că nu vrea să comenteze, încă. Dar a indicat un mod în care Guvernul ar putea încasa, în plus, cu până la 1 milion de euro pe zi.

eMAG și-a prezentat bilanțul ultimului an fiscal. Pe scurt: și-a crescut cifra de afaceri cu 12% (mai exact, cu 11,4 milioane de lei) față de precedentul an fiscal. Și a plătit taxe la stat în cuantum de 900 de milioane de lei.

Ar putea plăti chiar mai mult, în anul fiscal curent, în condițiile în care Guvernul ar crește taxele.  

Întrebat de mai mulți jurnaliști prezenți la conferința de bilanț dacă eMAG și-a creat scenarii pentru creșteri de taxe, ce majorări ar afecta cel mai mult companiile din grup și care ar fi cele mai confortabile, Manea a evitat să dea un răspuns clar.

A spus doar că eMAG și-a făcut unele calcule interne, dar va aștepta să vadă ce decizii ia Guvernul cu privire la taxe, fără să se antepronunțe.

În schimb, a indicat un sector de piață în care Guvernul pierde o mulțime de bani. Și unde ar trebui să ia măsuri ferme. Este vorba despre segmentul din comerțul online ocupat de firmele chinezești ca Temu și Shein, care livrează în România fără a avea aici sediu fiscal și fără a se supune regulilor europene de calitate.

Întrebat de unul dintre jurnaliști cum vede concurența dintre eMAG și aceste firme, Manea a declarat:

„Dacă ne uităm din punctul de vedere al clientului, da, ar trebui să considerăm o competiție (între eMAG și acele firmele din China care livrează la noi colete de mică valoare - n.red.).  

Dar când te uiți la ei din punct de vedere structural, nu prea poți să-i consideri competiție.

Că noi nu jucăm după aceleași reguli. Eu nu primesc subvenții de la statul român, cum primesc ei de la statele din care vin.

Eu plătesc taxe vamale pe toată marfa pe care o aduc, minim 10%. Am o entitate juridică înregistrată în România. Și sunt controlat de toate instituțiile din România și trebuie să am compliance (conformitate – n.red.) pentru toate instituții din România.

Dacă aduni toate astea (acțiuni dificile și scumpe pe care chinezii nu le fac – n.red.), da, se nasc (la ei – n.red.) acele prețuri pe care clienții le preferă. (...)

Eu cred că Guvernul României are instrumentele necesare să egalizeze condițiile. Și mă aștept să o facă.

(...) Cred că a apărut și în spațiul public deja: se pierd cam 1 milion de euro pe zi (prin faptul că statul nu îi taxează pe retailerii chinezi care livrează la noi fără a avea nicio prezență juridică în România – n.red.).

Ar fi cam nedrept să vină la noi, să ne pună taxe pe muncă și TVA (e vorba despre majorarea acestor taxe pe care eMAG deja le plătește- n.red.) și să nu ia acele milioane de euro de la ei”, a mai spus Tudor Manea.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇