Transformarea publicității digitale: Cum redefinesc AI și tehnologiile noi publicitatea digitală

Transformarea publicității digitale: Cum redefinesc AI și tehnologiile noi publicitatea digitală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizat de The Institute, Internetics este festivalul de marketing digital ce definește standardele în domeniul comunicării online din România, promovând excelența în campanii interactive, inovație tehnologică, website-uri și instrumente de promovare digitală.

La ediția 2024, sub tema „Internetics. Update your clout.” festivalul pune accent pe reînnoirea prestigiului digital și conectarea ecosistemului de marketing din România. Anul acesta, Internetics a adunat 28 de agenții și companii care reprezintă 59 de branduri și organizații non-profit, toate evaluate de un juriu format din 98 de experți în digital și comunicare online.

Spotmedia a avut ocazia să discute cu doi dintre jurații festivalului: Ciprian Postelnicu, Media & Total Connections Planning Manager la PepsiCo România, și Galina Pinteac, Communication and Digital Manager la Hochland România. Cu o experiență vastă în publicitate și comunicare, cei doi oferă o perspectivă clară și utilă asupra industriei.

Ciprian Postelnicu este Media & Total Connections Planning Manager la PepsiCo România, cu o experiență vastă în publicitate și comunicare. Specializat în aspectele media ale comunicării, a colaborat cu branduri de renume precum Pepsi, Lay’s, Telekom și BCR, lucrând pe diverse segmente de industrie. De-a lungul carierei, Ciprian a fost implicat în campanii importante și proiecte inovative, premiate atât la nivel local, cât și internațional.

ADVERTISING

Galina Pintea ceste Communication and Digital Manager la Hochland România, cu o experiență de peste zece ani în domeniul comunicării. În cei cinci ani petrecuți la Hochland, Galina a avut plăcerea de a coordona campanii și abordări diverse. Galina consideră că fiecare campanie are o personalitate proprie și vede în acest proces o oportunitate de a lua parte la călătoria care se desfășoară de la brief până la implementare și rezultatul final – un parcurs plin de învățăminte și satisfacții.

Galina-Pinteac-foto_Internetics2024

Ce v-a motivat să participați ca membri ai juriului Internetics? Dacă nu este prima voastră experiență în acest rol, ce v-a determinat să reveniți? Care sunt principalele criterii pe care le considerați esențiale atunci când evaluați proiectele înscrise în competiție?

Ciprian Postelnicu: Am avut privilegiul de a participa de câteva ori la jurizarea Internetics și de fiecare dată a fost o experiență extraordinară. Este o combinație unică de descoperire, învățare, auto-evaluare și entertainment, care îți dezvoltă abilitățile de analiză critică esențiale.

Expertiza și experiențele profesionale își pun amprenta pe evaluarea înscrierilor, iar fiecare caz analizat mă ajută să devin mai bun în activitatea mea. Ca și criterii cheie, nu am descoperit o combinație mai bună decât cea din grila de evaluare: Insight, Strategie, Execuție, Rezultate.

Galina Pinteac: Este pentru prima dată când jurizez în cadrul competiției Internetics. Experiența profesională, socială și personală contribuie toate la modul în care evaluez înscrierile. Este nevoie de toate trei pentru a evalua cât de puternică și autentică este o campanie: insightul din brief reflectă cu adevărat consumatorul? Sau este, de fapt, mai mult despre brand? Tensiunea este cu adevărat una reală? Sau e formulată doar pentru a suna bine și exagerează o banalitate? Impactul comunicării este notabil sau se datorează mai degrabă bugetelor mari de media?

ADVERTISING

Criteriile-cheie, pe lângă kitul de bază pus la dispoziție în competiție, sunt pentru mine atenția (cea mai greu de câștigat), ingeniozitatea (acea soluție inteligentă care face diferența) și credibilitatea (are sens în viața reală și transmite o poveste autentică?).

În opinia voastră, care sunt elementele esenţiale care permit agențiilor și brandurilor să creeze campanii memorabile? Cât de mult influențează cooperarea dintre echipe în reușita unei campanii și ce aspecte credeți că ar merita mai multă atenție din partea agențiilor și clienților?

Ciprian Postelnicu: Mi-ar plăcea să văd mai des în campanii insight-uri reale de consumator adresate într-un mod natural. Văd o tendință crescătoare în care clienții caută activ cercetarea calitativă pentru a-și fundamenta munca.
Galina Pinteac: Cred că deja vedem multă creativitate și maturitate în campaniile din industrie, dar poate ar trebui să ne concentrăm și mai mult asupra consumatorului final, asupra omului. Comunicarea unui brand devine cu adevărat puternică atunci când acesta este mai puțin vizibil (dar inconfundabil), iar povestea în care se investește este despre OM.

Cum considerați că influențează progresul rapid al tehnologiilor calitatea și specificul proiectelor digitale? În ce fel anticipați că inteligența artificială va transforma industria și va impune noi standarde?

Ciprian Postelnicu: Sunt convins că dezvoltarea rapidă a tehnologiei va crește calitatea și diversitatea proiectelor de comunicare, de la personalizarea comunicării publicitare la inserarea nativă în conținut. AI va face aceste lucruri la o scară incomensurabilă și va deveni accesibil tuturor brandurilor, indiferent de dimensiune.
Galina Pinteac: Simplu: într-un mod pozitiv. Oamenii decid cum să folosească tehnologia, iar acum le este mai ușor ca niciodată: economisesc timp cu ajutorul asistenților virtuali și îl pot investi în activități care aduc plus valoare. În plus, există și un avantaj legat de costuri mult mai accesibile. Nu cred că are sens să ne opunem evoluției – este un context excelent pentru a deveni mai rapizi și mai inventivi. În viitor, inteligența artificială va fi integrată atât de natural în activitățile zilnice, atât personale, cât și profesionale, încât nu o vom mai percepe ca pe ceva separat; va deveni o parte firească a rutinei noastre.

ADVERTISING

Există o campanie realizată în România pe care o considerați emblematică și demnă de a fi numită „cea mai reușită” de până acum?

Ciprian Postelnicu: Îmi este imposibil să aleg o singură campanie. Am cel puțin o preferată pentru fiecare criteriu de evaluare. Compararea campaniilor din vremuri diferite este dificilă.
Galina Pinteac: Sunt foarte multe campanii bune și nu îmi place să aleg una singură. Totuși,  mi-a atras atenția campania „Unfollow Self” de la ING Bank, pentru că m-a făcut să reanalizez câți bani pierd pentru că nu mă iubesc 100%. Este genul de campanie de care vorbeam mai sus – este despre om, despre ce îl motivează, despre ce îl mișcă și ce îl impactează. Este un tip de discurs care te conduce spre autoreflecție și, poate, chiar la schimbări de comportament în anumite aspecte.

Ce sfaturi ați oferi agențiilor și brandurilor care își propun să se diferențieze și să obțină performanțe remarcabile în spațiul digital?

Ciprian Postelnicu: Să adapteze mesajul la mediu, să aibă curaj și să își asume riscuri. Este esențial să lucreze cu specialiști și să urmeze recomandările lor.
Galina Pinteac:  Să fie mereu aproape și în contact direct cu oamenii din publicul lor țintă – dacă au posibilitatea, prin proiecte de cercetare, să meargă la ei acasă, să iasă cu ei în oraș, să observe cum navighează online, să petreacă o oră pe lună surprinzându-i în diferite contexte, vor avea parte de multe surprize 🙂

Ce noi categorii ați dori să vedeți incluse în competițiile viitoare organizate de Internetics?

Ciprian Postelnicu: Ar trebui să ne îndreptăm atenția și către trenduri și relevanța culturală, recunoscând brandurile care fac lucruri deosebite în acest domeniu.

Galina Pinteac: Cea mai bună campanie low-budget, inovație în storytelling, cea mai bună campanie realizată cu ajutorul AI.

Ciprian-Postelnicu-foto_Internetics2024

Ce transformări anticipate pentru următorii 5-10 ani în comunicarea digitală considerați că vor redefini acest domeniu? Care vor fi, în viziunea voastră, schimbările majore care vor modela viitorul digital?

Ciprian Postelnicu: Viitorul va fi marcat de personalizarea mesajului la o scară nemaivăzută și de o integrare din ce în ce mai mare a publicității în conținut.
Galina Pinteac: Consumul digital va creşte și mai mult în următorii 10 ani, generația senioară va ieși treptat din targetul media, fiind înlocuită de tinerii nativi digitali.

Inteligența artificială și automatizarea vor permite o personalizare extrem de precisă a mesajelor, adaptându-le în timp real în funcție de comportamentul și preferințele utilizatorului. Vom vedea o publicitate dinamică, puternic personalizată și ajustată contextului. 

Care sunt avantajele participării la Internetics și de ce considerați că un proiect ar trebui înscris în competiție?

Ciprian Postelnicu: Internetics te ajută să crești și să evoluezi, realizând campanii din ce în ce mai bune de la an la an.
Galina Pinteac: Cred că e valoros ca, după toată munca intensă depusă, întreaga echipă – client, agenție, companie – să se bucure împreună de rezultat. În timpul desfășurării unei campanii de amploare, e mai dificil să te oprești și

Interviul cu Ciprian și Galina oferă o privire detaliată asupra provocărilor și tendințelor actuale din marketingul digital și publicitatea online. Cu perspectivele lor valoroase, bazate pe experiențe diverse și pe o viziune clară despre viitorul industriei, cei doi jurați încurajează inovația și gândirea strategică în campaniile de publicitate. Prin implicarea în Internetics, aceștia contribuie activ la ridicarea standardelor și la crearea unui mediu de competiție sănătos, unde ideile creative și bine fundamentate au șansa să strălucească.

Cu Ciprian și Galina vă puteți întâlni pe 25 noiembrie, la NORD Events Center by Globalworth. Internetics este un moment de recunoaștere a excelenței în digital și o sursă de inspirație pentru tot ce înseamnă comunicare și marketing în România.

Internetics este un proiect prezentat de: THE INSTITUTE.

Parteneri: UniCredit Bank, Purcari, Kozel, Globalworth, Coca-Cola, YouTube
Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii
Parteneri ai Industriei: IAA, UAPR, ADC Romania, BRAT
Cu sprijinul: Primăriei Municipiului București prin ARCUB
Parteneri Media Strategici: Pro TV, Rock FM, Euromedia, YOOH
Parteneri Media: IQads, Smark, BIZ, spotmedia, RADOR, Agerpres, PR Wave, EventsMAX
Parteneri Tradiţionali: Netvibes, mediaTRUST
O Campanie: Gavrilă&Asociații


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇