Amenințat cu moțiunea de cenzură, Cîțu susține că PSD vrea să scoată România din UE. Replica lui Grindeanu

Amenințat cu moțiunea de cenzură, Cîțu susține că PSD vrea să scoată România din UE. Replica lui Grindeanu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Social-democrații amenință cu moțiunea de cenzură, dacă amendamentele depuse de PSD la Legea bugetului de stat nu vor fi adoptate.

Anunțul a fost făcut duminică seara de Marcel Ciolacu, șeful formațiunii.

”Nu poţi să ai creştere economică, când ai austeritate şi tai tot. Noi venim cu aceste amendamente poate în ultima clipă acest guvern îşi dă seama că proiectul de buget cu tăieri şi cu austeritate e o tâmpenie.

Categoric că depunem moţiune (dacă nu sunt adoptate amendamentele - n.red.)”, a afimat Marcel Ciolacu, duminică seară, la Antena 3, citat de News.ro.

Cîțu: PSD vrea să scoată România din UE

În replică, premierul Florin Cîțu spune că PSD, prin aceste amendamente, ”vrea să scoată România din Uniunea Europeană”.

ADVERTISING

Întrebat luni dimineață dacă a văzut amendamentele anunțate de social-democrați, prim-ministrul a răspuns:

Da, am primit lista amendamentelor. Impactul bugetar este de aproape 6% din PIB. Asta ar însemna să mergem cu deficitiul la 13% din PIB aproape. M-am uitat la sursa de finanțare și fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea PSD să facă cu România: să o scoată din Uniunea Europeană.

Florin Cîțu

Cîțu a explicat și care este sursa de finanțare propusă de PSD: contribuția țării noastre la UE.

Sursa de finanțare este contribuția României la Uniunea Europeană. La Ministerul Finanțelor plătim contribuția la UE. De acolo vrea PSD să ia banii. să ne lase fără contribuții la UE, ca să ne scoată din UE. Asta sunt amendamentele PSD.

Florin Cîțu
ADVERTISING

În schimb, premierul a subliniat că, indiferent de amendament, acesta trebuie să aibă sursă de finanțare, iar deficitul bugetar nu poate depăși 7,16%.

”Nu a fost depus niciun amendament până acum.  Mesajul pentru colegi e același, că nu putem depăși deficitul de 7,16% din PIB. Orice amendament trebuie să vină cu surse de finanțare, să nu crească deficitul bugetar”, a mai declarat Cîțu.

Replica lui Grindeanu

După declarațiile premierului, a venit și reacția social-democraților, prin vocea lui Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al partidului.

"Am văzut reacţia premierului Cîţu la amendamentele prezentate de PSD. Domnule Cîţu, timp de un an, cu fiecare acţiune pe care aţi făcut-o, aţi îndepărtat, dumneavoastră şi Guvernul de dreapta, România din Uniunea Europeană. Aţi ţinut şcolile închise timp de un an, în vreme ce tot restul Europei făcea tot posibilul să le ţină deschise. Nu aţi testat populaţia, în vreme ce toate ţările europene băteau record după record, făcând testare masivă.

ADVERTISING

Nu aţi ajutat firmele româneşti, în timp ce toate ţările europene şi-au protejat economiile naţionale. Prin tot ceea ce aţi făcut un an de zile aţi fost pe contrasens cu Europa. Astăzi v-aţi dus la PNL şi le-aţi pus pumnul în gură parlamentarilor, interzicându-le susţinerea prin amendamente la buget a comunităţilor care i-au trimis în Parlament. Asta este un exemplu flagrant de comportament antieuropean", a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

El a adăugat că sursa de finanțare indicată de PSD nu cuprinde doar contribuția țării la UE, ci și fonduri care au fost folosie în scop electoral.

"Amendamentele PSD au ca sursă de finanţare capitolul 'acţiuni generale' de la Ministerul Finanţelor, unde nu este cuprinsă doar contribuţia României la Uniunea Europeană, ci şi fonduri pe care anul trecut le-aţi folosit în scop electoral. La fel ca şi puşculiţa de la fondul de rezervă al premierului, de acolo vrem să tăiem, domnule Cîţu, şi suntem convinşi că de aia sunteţi supărat", a completat Grindeanu.

Vezi și PSD pregătește amendamente la bugetul pe 2021: De la creșterea pensiilor cu 40% și dublarea alocațiilor, la bani pentru termoficarea Bucureștiului

PSD a anunțat ”mii de amendamente”

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că social-democraţii vor depune amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, de la sănătate la educaţie, de la agricultură la protecţia mediului şi la domeniul social.

Între altele, social-democraţii vor propune alocarea de fonduri pentru centrele medicale locale pe care partidul le-a promis în campania electorală, majorarea sumei alocate cultelor dar şi acordarea unei sume de bani la naşterea fiecărui copil, în total fiind vorba de „câteva mii” de amendamente, după cum a spus Grindeanu.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul bugetului de stat pe anul 2021. Actul normativ va fi transmis Parlamentului pentru depunere de amendamente, dezbatere şi vot.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇