România are o problemă bugetară gravă, dar soluția nu trebuie să fie doar austeritatea. Aceasta este una dintre concluziile principale ale studiului „Cum reconstruim bugetul? Trei scenarii, trei filozofii fiscale”, lansat de Fundația Friedrich Ebert România și semnat de profesorul de economie Cornel Ban și sociologul și cercetătorul Cristian Pop.
Studiul analizează măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan în 2025 și în prima parte a anului 2026, dar merge mai departe și compară trei direcții posibile pentru România: continuarea ajustării prin taxe indirecte și tăieri de cheltuieli, o reformă moderat-progresivă inspirată de Europa Centrală și un model fiscal mai ambițios, apropiat de statele nordice și de Slovenia.
Analiza completă poate fi consultată în studiul publicat de Fundația Friedrich Ebert România.
Problema nu este doar deficitul
Autorii pornesc de la o observația că România are un deficit foarte mare, de peste 8,4% din PIB în 2025, dar cauza de fond nu este doar nivelul cheltuielilor publice. Problema mai profundă este capacitatea redusă a statului de a colecta taxele deja datorate și dezechilibrul dintre taxarea muncii și taxarea capitalului.
Deși economia României a crescut rapid în ultimele decenii, veniturile bugetare au rămas la aproximativ 32% din PIB, mult sub nivelul altor state din Europa Centrală și de Est. Modelul bazat pe taxe reduse, consum, investiții externe și creditare a produs deficite cronice, creșterea datoriei publice și vulnerabilitate la șocuri externe, arată autorii.
Un exemplu important este colectarea TVA. Studiul arată că România pierde aproximativ 30% din veniturile publice potențiale din cauza necolectării TVA, evaziunii și neconformării fiscale. Dacă România ar reduce decalajul de TVA la nivelul Ungariei, de exemplu, veniturile suplimentare ar fi de aproximativ 6,9 miliarde de euro pe an, echivalentul a aproape 60% din bugetul educației.
Autorii mai arată că România colectează aproximativ 7 miliarde de euro anual din impozitul pe profit, deși baza fiscală ar indica un potențial de peste 11 miliarde de euro, dacă administrația fiscală ar funcționa măcar la standarde central-europene.
Cifre-cheie din studiu
- peste 8,4% din PIB - deficitul bugetar de la care pornește analiza pentru 2025
- aproximativ 32% din PIB - nivelul veniturilor publice ale României
- aproximativ 30% - decalajul de colectare la TVA
- aproximativ 7 miliarde de euro/an - cât colectează România din impozitul pe profit
- peste 11 miliarde de euro/an - potențialul estimat de colectare din impozitul pe profit, dacă administrația fiscală ar funcționa la standarde central-europene
Concluzia autorilor este că, dacă statul ar colecta TVA și impozitul pe profit la nivelul statelor vecine din Europa Centrală, presiunea pentru austeritate ar fi mult mai mică.
Scenariul A: austeritate, TVA, accize și înghețarea cheltuielilor
Primul scenariu analizat este cel aplicat deja de Guvernul Bolojan, prin pachetele de măsuri din 2025 și începutul lui 2026.
Studiul arată că aceste măsuri au avut un efect imediat important: au redus presiunea de finanțare asupra statului, au transmis piețelor un semnal de disciplină bugetară și au creat un răgaz pentru evitarea unei crize fiscale mai dure. Din această perspectivă, autorii nu contestă faptul că pachetul a produs o stabilizare pe termen scurt.
Beneficiul principal al scenariului A este, așadar, câștigarea de timp: statul evită o deteriorare rapidă a finanțării, iar deficitul este ținut sub un control mai strict prin măsuri cu efect bugetar rapid - TVA, accize, înghețări și reduceri de cheltuieli.
Dar studiul atrage atenția că acest beneficiu vine cu un cost mare. Măsurile sunt descrise ca fiind în bună parte regresive și prociclice: afectează mai puternic veniturile mici și medii, reduc sau îngheață finanțări importante pentru educație, cercetare și protecție socială și nu corectează suficient tratamentul fiscal favorabil de care beneficiază capitalul, proprietatea și veniturile mari.
Autorii notează, de exemplu, că cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare erau deja de aproximativ 0,5% din PIB, printre cele mai scăzute niveluri din UE, iar reducerea sau înghețarea lor poate aduce economii imediate limitate, dar costuri mai mari în timp, prin productivitate mai slabă, inovare redusă și atractivitate mai mică pentru investiții cu valoare adăugată ridicată.
Cu alte cuvinte, potrivit studiului, scenariul A poate fi prezentat astfel: util pe termen scurt pentru stabilizare, dar insuficient ca reformă fiscală. El calmează presiunea bugetară imediată, însă nu rezolvă problemele de fond: colectarea slabă, baza fiscală îngustă și dezechilibrul dintre taxarea muncii și taxarea capitalului.
Scenariul B: o reformă moderată, după model central-european
Al doilea scenariu propus de autori este o reformă moderat-progresivă, inspirată de economiile industriale din Europa Centrală, în special de statele din grupul Vișegrad.
Acest scenariu include câteva direcții mari: reformarea și întărirea ANAF, introducerea unui impozit progresiv pe venit în trei trepte, lărgirea bazei de impozitare a capitalului, taxarea mai consistentă a dividendelor, limitarea regimurilor fiscale preferențiale și impozitarea progresivă a proprietății.
Autorii estimează că un asemenea scenariu ar putea reduce deficitul la aproximativ 4% din PIB, dacă este aplicat împreună cu o îmbunătățire reală a colectării. În același timp, veniturile publice ar putea urca de la aproximativ 32% din PIB spre 35–37% din PIB, adică mai aproape de nivelul statelor din Europa Centrală.
Pentru salariați, partea cea mai sensibilă a scenariului B este introducerea unui impozit progresiv pe venit. Studiul propune un sistem în trei trepte: impozitul ar rămâne de 10% pentru salariile de până la 10.000 de lei brut lunar, ar urca la 16% pentru partea dintre 10.000 și 150.000 de lei brut lunar și la 21% pentru partea care depășește 150.000 de lei brut lunar. Impozitul s-ar aplica, ca și acum, după deducerea contribuțiilor sociale.
Autorii dau și trei exemple concrete. Pentru un salariu brut de 8.000 de lei, netul ar rămâne neschimbat, la 4.680 de lei. Pentru un salariu brut de 15.000 de lei, netul ar scădea de la 8.775 de lei la 8.622 de lei, adică o diferență de 153 de lei pe lună. Pentru un salariu foarte mare, de 200.000 de lei brut lunar, netul ar scădea de la 117.000 de lei la 111.511 lei, adică o diferență de 5.489 de lei pe lună.
Ideea autorilor este că salariile mici nu ar fi afectate, clasa medie superioară ar contribui moderat mai mult, iar povara fiscală suplimentară s-ar muta spre veniturile foarte mari.
În același timp, studiul arată că problema principală a taxării muncii în România nu este reprezentată doar de impozitul pe venit, ci și de contribuțiile sociale: CAS de 25% și CASS de 10%, care apasă uniform pe salarii și fac ca diferența dintre costul total al muncii și netul angajatului să depășească 40% în exemplul unui salariu brut de 8.000 de lei.
Scenariul B nu vizează însă doar salariile. Studiul propune și o taxare mai consistentă a veniturilor din capital, inclusiv dividende, precum și o impozitare progresivă a proprietății. Pentru dividende, scenariul ia în calcul o cotă de 16%, într-o logică de apropiere moderată între taxarea muncii și taxarea capitalului.
În privința proprietății, accentul cade pe o impozitare mai progresivă a proprietăților valoroase sau multiple. Logica este că România taxează relativ puțin proprietatea și averea imobiliară, în timp ce presiunea fiscală rămâne ridicată pe muncă și consum.
Spre deosebire de scenariul C, scenariul B nu introduce o taxă amplă pe averea financiară netă și nu mută radical povara fiscală spre capital. Este mai degrabă un scenariu de corecție graduală: impozitare progresivă pe venit, taxare mai consistentă a dividendelor și proprietății, limitarea excepțiilor fiscale și colectare mai bună.
Cum ar arăta impozitul progresiv propus în scenariul B
- 10% pentru salarii de până la 10.000 lei brut/lună
- 16% pentru partea dintre 10.000 și 150.000 lei brut/lună
- 21% pentru partea care depășește 150.000 lei brut/lună
- CAS ar rămâne 25%
- CASS ar fi calibrată: 10% până la 10.000 lei brut, 9% între 10.000 și 150.000 lei brut și 4% peste 150.000 lei brut, astfel încât povara marginală totală să nu depășească 50%
Autorii prezintă acest scenariu ca pe o variantă de normalizare fiscală regională, nu ca pe o schimbare radicală. Obiectivul ar fi stabilizarea deficitului și evitarea unor măsuri regresive, precum majorarea uniformă a TVA sau tăieri brutale în domenii esențiale.
Totuși, acest scenariu are și o limită: reduce parțial diferențele dintre taxarea muncii și taxarea capitalului, dar nu le elimină complet. Asta înseamnă că arbitrajul fiscal - adică transformarea unor venituri din muncă în venituri taxate mai favorabil - ar deveni mai puțin profitabil, dar nu ar dispărea.
Scenariul C: model social-democrat, cu accent pe capital, avere și venituri financiare mari
Al treilea scenariu este cel mai ambițios. Este inspirat de modelele social-democrate nordice și de Slovenia și propune o schimbare mai profundă a sistemului fiscal.
Acest scenariu pleacă tot de la nevoia de a îmbunătăți colectarea, dar merge mai departe: propune reducerea diferenței dintre taxarea muncii și taxarea capitalului. Ideea de fond este ca veniturile din muncă și cele din capital să fie tratate mai unitar, pentru a limita posibilitatea de a transforma salarii în dividende sau alte venituri taxate mai favorabil.
Studiul vorbește despre „globalizarea veniturilor”: veniturile din muncă și cele din capital ar fi agregate la nivelul persoanei și impozitate mai coerent, astfel încât forma juridică a venitului să nu mai conteze atât de mult pentru cât plătește contribuabilul.
Autorii arată că un asemenea sistem nu ar însemna declarații suplimentare pentru toată lumea: aproximativ 20% dintre contribuabili, cei cu mai multe surse de venit, ar avea nevoie de raportări suplimentare, în timp ce pentru majoritatea, cu o singură sursă de venit, obligațiile fiscale ar putea fi automatizate.
Scenariul include mai multe propuneri concrete de majorare a taxării capitalului și a averilor mari. Impozitul pe dividende ar crește la 25%, față de 16% în România. Câștigurile de capital ar fi impozitate cu 20%, față de nivelurile actuale de 1%–10%, în funcție de intermediar și durata de deținere. Dobânzile ar fi impozitate cu 20%, față de 10% în prezent. Chiriile ar fi taxate cu 15–20%, în funcție de nivelul veniturilor.
Pentru averile mari, studiul ia în calcul un impozit de 0,5% aplicat doar peste pragul de 1 milion de euro avere financiară netă. Autorii dau și exemple concrete: o avere financiară netă de 2 milioane de euro ar genera un impozit anual de 5.000 de euro, una de 5 milioane de euro ar genera 20.000 de euro, iar una de 10 milioane de euro ar genera 45.000 de euro.
Scenariul include și o posibilă taxare a moștenirilor foarte mari, cu o cotă de 10–15%, aplicată peste praguri ridicate, de exemplu 500.000 de euro sau 1 milion de euro.
Ce taxe ar crește în scenariul C
- Dividende: impozit de 25%, față de 16% în România.
- Câștiguri de capital: impozit de 20%, față de 1%–10% în prezent, în funcție de intermediar și durata de deținere.
- Dobânzi: impozit de 20%, față de 10% în prezent.
- Chirii: impozitare de 15–20%, în funcție de nivelul veniturilor.
- Avere financiară netă mare: impozit de 0,5% aplicat doar peste pragul de 1 milion de euro.
- Moșteniri foarte mari: cotă de 10–15%, aplicată peste praguri ridicate, de exemplu 500.000 de euro sau 1 milion de euro.
- Globalizarea veniturilor: veniturile din muncă și cele din capital ar fi agregate la nivelul persoanei și impozitate mai coerent.
Logica acestor măsuri este ca veniturile din capital, proprietate și avere să nu mai fie tratate mult mai favorabil decât veniturile din muncă. În opinia autorilor, această diferență nu produce doar inechitate, ci și stimulente pentru optimizare fiscală: venituri care, în substanță, pot proveni din muncă sunt mutate în forme juridice taxate mai avantajos.
Ca impact bugetar, scenariul C ar aduce venituri suplimentare estimate între 43,1 și 63,9 miliarde de lei, în funcție de varianta prudentă, centrală sau optimistă. În varianta centrală, impactul este estimat la 52,6–54,4 miliarde de lei.
Autorii arată că, în acest scenariu, deficitul ar scădea mai mult decât în scenariul B, de la 7,65% din PIB la aproximativ 4,8–4,9% din PIB, înainte de compensarea prin reducerea contribuțiilor sociale pentru salariile mici și medii. Dacă sunt incluse și reduceri ale CAS/CASS pentru aceste categorii de salariați, deficitul ar rămâne totuși mai mic decât în scenariul de bază, situându-se între aproximativ 4,7% și 5,8% din PIB, în funcție de variantă.
Scenariul C nu înseamnă, așadar, doar majorări de taxe. Studiul îl leagă și de reducerea contribuțiilor sociale pentru salariile mici și medii, astfel încât o parte din povara fiscală să fie mutată de pe muncă spre capital, proprietate și avere.
În opinia autorilor, avantajul acestui scenariu este că ar reduce mai consistent deficitul și ar diminua presiunea pe muncă și consum, fără o austeritate generalizată. Limita lui este costul politic: presupune confruntarea cu grupuri care beneficiază de tratamente fiscale favorabile și care au o capacitate mare de influență.
Ce au în comun scenariile B și C
Cele două alternative propuse de autori pleacă de la aceeași premisă: România trebuie să colecteze mai bine și să reducă discrepanțele dintre taxarea muncii și taxarea capitalului.
Diferența este de amploare. Scenariul B urmărește convergența cu Europa Centrală și poate fi prezentat ca o normalizare fiscală regională. Scenariul C folosește această convergență ca punct de plecare pentru o schimbare mai amplă a relației dintre stat, piață și societate.
Autorii atrag atenția că sistemele fiscale care tratează foarte diferit munca și capitalul nu produc doar inegalități, ci și comportamente care slăbesc colectarea și stabilitatea macroeconomică. În timp, statul ajunge să taxeze mai mult ceea ce poate controla mai ușor - munca și consumul - în timp ce baza reală de venituri devine tot mai greu de identificat.
Concluzia studiului: întrebarea este ce fel de stat vrem
Studiul nu pune problema fiscală doar în termeni contabili. Autorii susțin că România trebuie să decidă dacă vrea să acopere rapid deficitul prin taxe indirecte și tăieri de cheltuieli sau dacă vrea să reconstruiască sistemul fiscal pe baze mai stabile și mai echitabile.
Concluzia este că România nu poate ieși din cercul vicios al taxelor percepute ca nedrepte, conformării reduse și presiunii constante pe aceiași contribuabili doar prin creșteri uniforme de taxe sau prin tăieri brutale de cheltuieli.
Soluția, spun autorii, este alinierea regulilor pentru diferite categorii de contribuabili, reducerea oportunităților de optimizare fiscală și construirea unui sistem în care veniturile și cheltuielile statului sunt percepute ca legitime și coerente.
În final, întrebarea nu este doar cum se acoperă deficitul, ci cât de departe este România dispusă să meargă cu reforma fiscală și ce tip de societate vrea să construiască.
Ce a vorbit Nicușor Dan cu Mark Rutte și Karol Nawrocki, în pregătirea Summit-ului B9
O lună de haos pe DN1: Restricții între Ploiești și Brașov pe cel mai aglomerat drum din țară
Stolojan vede un scenariu în doi pași: Guvern PSD picat în Parlament, apoi Bolojan desemnat premier
FCSB a ofertat un jucător din străinătate: „Decizia e luată”
