România va cumpăra 58 de trenuri electrice noi. Investiția de 3,3 miliarde de lei din fonduri europene este supusă aprobării în ședința de miercuri a Guvernului.
Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu înainte de ședința Executivului.
„Aprobăm, așadar, un proiect major de investiții ce conectează mari centre urbane prin transport feroviar modern. Cumpărăm 58 de trenuri electrice noi, o investiție de 3,3 miliarde de lei din bani europeni”, a explicat premierul.
Potrivit acestuia, noile trenuri vor lega 13 mari orașe din România.
„13 municipii reședință de județ vor fi interconectate, printre acestea fiind Brașov, Craiova, Brăila, Galați, Bacău, Focșani, Arad, Deva, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea”, a precizat Marcel Ciolacu.
Amintim că România a încheiat un contract cu compania Alstom pentru achiziționarea a 37 de trenuri electrice. Primul a ajuns în România, dar a intrat în reparații după ce a fost atacat cu pietre de localnici în apropiere de Periș când se întorcea de la Centrul de Testare Făurei.
Celelalte 36 de trenuri din lotul cumpărat de statul român de la producătorul francez urmează să ajungă în țară anul viitor.