Raiffeisen Bank a obținut în instanță suspendarea ordinului ANPC referitor la ratele creditelor

Raiffeisen Bank a obținut în instanță suspendarea ordinului ANPC referitor la ratele creditelor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Raiffeisen Bank a obţinut în instanţă suspendarea ordinului emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la modul de calcul al ratelor de credit, a anunţat luni banca.

Astfel, ca urmare deciziei pronunţate în data de 30 iunie 2023, aplicarea măsurilor dispuse de ANPC contra Raiffeisen Bank în luna mai a acestui an este suspendată.

Totodată, Raiffeisen Bank a iniţiat demersurile legale prin care solicită instanţei anularea ordinului ANPC, suspendarea decisă vineri de Curtea de Apel fiind valabilă până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea ordinului.

ADVERTISING

Este a patra decizie prin care efectele ordinului sunt suspendate până la judecarea fondului, după cele obţinute de Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, potrivit Mediafax.

Raiffeisen Bank reaminteşte tuturor clienţilor actuali şi potenţiali că au posibilitatea de a alege acea modalitate de rambursare a creditului care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor, în rate egale sau în rate descrescătoare, cu respectarea prevederilor legale şi a normelor interne referitoare la gradul maxim de îndatorare.

ADVERTISING

Opţiunea este valabilă de la începutul perioadei contractuale şi pe toată durata de derulare a unui credit.

ANPC a amendat 19 bănci

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, în luna mai, că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

"ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă.

ADVERTISING

Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 de lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului", a declarat directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Cele 11 bănci sancţionate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 de lei.

Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇