Încă o bancă a obținut în instanță suspendarea ordinului prin care era obligată să recalculeze ratele la credite

Încă o bancă a obținut în instanță suspendarea ordinului prin care era obligată să recalculeze ratele la credite
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

BRD Groupe Societe Generale a obţinut vineri în instanţă suspendarea Ordinului ANPC prin care era obligată să recalculeze ratele la credite.

Este a doua decizie prin care efectele ordinului sunt suspendate până la judecarea fondului, după cea obţinută de Banca Transilvania la Cluj, conform Profit.ro.

"Admite cererea. Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 418/23.05.2023 până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la data comunicării, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti.

ADVERTISING

Pronunţată azi 23.06.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlogirea grefei instanţei", este soluţia anunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în procesul dintre BRD şi ANPC.

Băncile din România au cerut recent în instanţă anularea proceselor verbale de contravenţie primite de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi suspendarea efectelor ordinului emis de preşedintele ANPC prin care ar fi obligate să emită noi grafice de rambursare pentru credite şi să ia măsuri “optime” pentru reducerea gradului de îndatorare în cazul unor debitori.

ADVERTISING

ANPC a sancţionat, luna trecută, 19 bănci pentru ”acţiuni înşelătoare” privind caracteristicile principale ale produselor de creditare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇