Prima ţară UE care vorbeşte despre plata gazului rusesc în ruble

Prima ţară UE care vorbeşte despre plata  gazului rusesc în ruble
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Slovacia va plăti gazul rusesc în euro, dar pentru că nu poate renunța la el, îl va plăti și în ruble, dacă va fi nevoită, în anumite condiții, a explicat duminică ministrul slovac al Economiei, Richard Sulik.

Vladimir Putin a semnat joi decretul care stipulează că toate contractele pentru furnizarea de gaze companiilor înregistrate în state ”neprietenoase” pot fi achitate doar în ruble, începând cu 1 aprilie.

”Aprovizionarea cu gaze (rusești - n.red.) nu poate fi oprită. Prin urmare, deși ar putea suna prea pragmatic pentru unii, dacă se pune condiția să-l plătim în ruble, vom plăti în ruble”, a declarat Sulik, la televiziunea de stat din Slovacia, relatează The Print.

ADVERTISING

Bratislava achiziționează circa 85% din necesarul de gaze din Rusia și, chiar dacă diversificarea resurselor ar fi benefică pentru țară, ar fi nevoie de câțiva ani pentru a atinge acest obiectiv, a mai precizat ministrul, precizând că Europa a primit din partea Moscovei un termen de aproximativ 6 săptămâni pentru a stabili cum plătește gazele rusești.

”Pledez pentru o acțiune unitară pe acest subiect, în cadrul Uniunii Europene, și găsirea unei soluții comune. Dar noi nu ne putem decupla de la gaz”, a mai adăugat el, conform sursei citate.

ADVERTISING

Într-o postare ulterioară pe Facebook, ministrul slovac a subliniat cu majuscule că ”Slovacia va plăti gazul conform contractelor - în euro” și a acuzat presa că a citat trunchiat declarațiile sale, venind cu o soluție suplimentară.

”Slovacia este alături de statele UE, în ciuda faptului că suntem una dintre cele mai depedente țări de gazul rusesc. Am făcut calcule, toate angajamentele până acum au fost plătite în euro, următoarea factură va veni la jumătatea lunii mai.

Comisia Europeană analizează problema contradicției dintre cererile lui Putin și legalitatea contractelor semnate de statele UE. Să așteptăm rezultatele. Asta pentru că noi nu ne putem juca cu Putin și nu avem nicio rublă. Dar ei le pot obține. Să-l lăsăm să schimbe euro acasă, la Kremlin, și imediat le vor avea în ruble, hrivne, bitcoins, orice vrea. Noi nu stricăm înțelegerea”, a explicat, printre altele, ministrul slovac al Economiei.

ZA PLYN ZAPLATÍME PODĽA PLATNEJ ZMLUVY – V EURÁCHDnes som povedal toto: „Ak to bude nevyhnutné, za plyn zaplatíme...

Publicată de Richard Sulik pe Duminică, 3 aprilie 2022

Ţările baltice au încetat să mai importe gaze naturale ruseşti care „nu au mai fost furnizate în Letonia, Estonia şi Lituania de la 1 aprilie”, a indicat şeful companiei letone de stocare Conexus Baltic Grid.

ADVERTISING

Ministrul Apărării al Germaniei, Christine Lambrecht, a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să ia în discuţie interzicerea importurilor de gaz rusesc, după ce oficiali ucraineni şi europeni au acuzat forţele ruse de comiterea de atrocităţi la Bucea, lângă Kiev, transmite Reuters.

Iar Marea Britanie vrea să construiască până la şapte centrale nucleare, în scopul reducerii dependenței e gazul rusesc.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇