Germania şi Franţa nu vor să plătească în ruble pentru gazul lui Putin şi se pregătesc pentru oprirea livrărilor

Germania şi Franţa nu vor să plătească în ruble pentru gazul lui Putin şi se pregătesc pentru oprirea livrărilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Germania şi Franţa au insistat, joi după-amiază, pentru continuarea efectuării plăţilor pentru gaze în euro sau eventual în dolari, fără nicio conversie în ruble, iar cele două ţări se pregătesc pentru eventuala întrerupere a livrărilor.

„Contractele prevăd că plăţile sunt efectuate în euro, iar uneori în dolari. Eu am transmis clar în discuţia cu preşedintele Vladimir Putin că lucrurile vor rămâne aşa.

În orice situaţie, companiile care vor să efectueze plăţile în euro trebuie să poată face acest lucru", a afirmat joi după-amiază cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, citat de publicaţia Der Spiegel.

ADVERTISING

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că Germania este pregătită pentru toate posibilităţile. "Noi suntem pregătiţi pentru orice decizie ar putea lua Vladimir Putin", a declarat Robert Habeck într-o conferinţă de presă organizată împreună cu ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire.

"Poate apărea o situaţie în care, începând de mâine, să nu mai existe gaz rusesc, trebuie să fim pregătiţi pentru acest scenariu şi ne pregătim", a declarat, la rândul său, Bruno Le Maire, citat de cotidianul Le Monde.

ADVERTISING

Război în Ucraina, Ziua 36 - Vezi desfășurarea evenimentelor

Germania şi Franţa nu acceptă sistemul propus de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, privind plăţile în continuare în euro, dar cu efectuarea imediată a conversiei în ruble, la cursul curent.

Vladimir Putin a declarat joi după-amiază că naţiunile "neprietenoase" vor trebui să achite gazele în ruble, iar, dacă refuză acest lucru, contractele de furnizare ar putea fi suspendate.

"Astăzi, am emis un decret care stabileşte reglementările pentru comercializarea gazului natural rusesc în relaţia cu aşa-numitele ţări neprietenoase. Sugerăm ca autorităţile din aceste ţări să folosească o schemă simplă şi transparentă pentru a cumpăra gazul rusesc de care au nevoie prin deschiderea de conturi în ruble la bănci din Rusia, iar plăţile vor fi făcute în aceste conturi.

ADVERTISING

Dacă nu sunt efectuate plăţile, noi vom considera că părţile nu şi-au îndeplinit obligaţiile, iar acest lucru va conduce la consecinţe. Nouă nu ne dă nimeni nimic gratis şi nu vom fi organizaţii caritabile", a afirmat Vladimir Putin, potrivit CNN.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇