Prețurile petrolului cresc cu peste 4% după ce Trump a anunțat 90 de zile de pauză a taxelor

Prețurile petrolului cresc cu peste 4% după ce Trump a anunțat 90 de zile de pauză a taxelor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prețurile petrolului au crescut brusc cu peste 4% miercuri, după ce președintele american Donald Trump a anunțat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor pentru majoritatea țărilor.

Măsura a venit pe fondul tensiunilor comerciale în creștere, în contextul în care tariful impus Chinei a fost majorat la 125% și aplicat imediat.

Reacția pieței a fost una rapidă: petrolul Brent a urcat la 65,48 dolari pe baril, iar contractele West Texas Intermediate (WTI) a ajuns la 62,35 dolari, inversând pierderile de aproximativ 7% înregistrate anterior în cursul zilei.

”Am ajuns la un punct de cotitură în conflictul comercial, Trump oferind o fereastră de 90 de zile ţărilor dispuse să negocieze pentru eliminarea tarifelor. Practic, Trump izolează economic China de restul lumii,” a declarat Phil Flynn, analist senior la Price Futures Group.

China a reacţionat prin impunerea unor tarife suplimentare de 84% asupra tuturor produselor americane, începând cu 10 aprilie.

”Cred că piaţa anticipează încheierea unui acord comercial cu China. Se pare că SUA fac progrese cu unele ţări pe care China conta ca aliaţi economici,” a spus Bob Yawger, director de tranzacţii futures pe energie la Mizuho.

Temeri privind o recesiune globală

Totuşi, escaladarea războiului comercial continuă să apese asupra preţurilor petrolului, avertizează analiştii.

”Conflictul comercial alimentează temerile privind o recesiune globală. Deşi cererea de petrol nu a scăzut încă, preocupările privind o cerere mai slabă în lunile următoare necesită un preţ mai mic, pentru a declanşa ajustări de ofertă şi a evita un excedent pe piaţă,” a explicat analistul UBS Giovanni Staunovo.

Miercuri au intrat în vigoare şi măsuri de retorsiune din partea Canadei, un partener comercial major al SUA. Uniunea Europeană a aprobat, tot miercuri, o rundă iniţială de contra-tarife, de 25%, aplicate unei game variate de produse americane.

Pe de altă parte, decizia OPEC+ de săptămâna trecută de a creşte producţia în luna mai cu 411.000 de barili pe zi limitează potenţialul de apreciere al pieţei, potrivit analiştilor, care estimează că această măsură ar putea duce la un surplus de ofertă.

Tensiuni în piață

În SUA, stocurile de petrol au crescut cu 2,6 milioane de barili, ajungând la 442,3 milioane de barili săptămâna trecută, potrivit datelor publicate de Administraţia pentru Informaţii Energetice (EIA), depăşind aşteptările analiştilor, care estimau o creştere de 1,4 milioane de barili.

”Exporturile sunt deja la un nivel scăzut şi rămâne de văzut dacă vom pierde accesul la piaţa chineză, ceea ce ar afecta în continuare exporturile noastre,” a declarat John Kilduff, partener la Again Capital, New York.

Tot miercuri, operatorul conductei Keystone, care leagă Canada de SUA, a emis o notificare de forţă majoră după o scurgere de petrol în Dakota de Nord. Conducta a fost oprită marţi, în urma unei deversări de ţiţei în apropiere de Fort Ransom, Dakota de Nord.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇