Prețurile la gaz în Germania se tot majorează. Ele diferă totuși de la o regiune la alta. De ce se întâmplă acest lucru? Și poate politica să ia vreo măsură?
Scrisoarea primită de la un furnizor local de energie a speriat o familie din Brandenburg. Potrivit postului de radio Berlin-Brandenburg, clientul ar urma să plătească lunar pentru gazul furnizat casei sale pentru o familie de lângă Berlin prețul astronomic de 1.515 euro, față de 143 de euro cât era până în prezent. Imposibil pentru această familie. Furnizorul este o firmă mică cu doar 20.000 de clienți privați, pe care i-a atras prin prețurile scăzute și care acum este lovit în mod special de criza energetică.
Asemenea știri se aud tot mai des în Germania, pe fondul scăderii temperaturilor și pornirii instalațiilor de încălzire. Autoritățile pentru drepturile consumatorului îi sfătuiesc pe clienții aflați în astfel de situații să profite de clauzele speciale de anulare a contractelor și să își caute furnizori cu prețuri mai convenabile. Dar prea rentabile nu mai sunt ofertele în prezent: familia amintită a găsit până la urmă un furnizor de gaz, pentru aproximativ 700 de euro pe lună.
Firmele cele mai mari oferă prețuri mai bune
Mai bine stau lucrurile pentru clienții care sunt aprovizionați cu gaz de una din firmele energetice mari dintr-o regiune, așa-numiții furnizori de bază. La Berlin, este vorba de GASAG, care furnizează gaz pentru aproximativ 800.000 de clienți în capitală și ar fi cel mai mare furnizor comunal din țară. Acești furnizori de bază sunt cele mai mari firme energetice dintr-o regiune.
Furnizorii de bază nu au voie să respingă clienții noi decât în cazul unor probleme economice majore. Alte firme mai mici pot să o facă. De la 1 noiembrie, furnizorii de bază ca GASAG nu mai au voie să ofere prețuri diferite clienților noi și celor vechi.
"Nimeni nu ar trebui să înghețe de frig!"
Și GASAG a majorat serios prețurile de la izbucnirea războiului în Ucraina, dar nu atât de puternic ca alte firme. Pentru o locuință de 110 metri pătrați, prețul a crescut în mai de la 139 la 171 de euro. Din noiembrie vor fi 260 de euro pe lună.
Dar nici GASAG nu știe dacă prețurile vor rămâne la acest nivel. "Nimeni nu ar trebui să înghețe de frig, indiferent cât de scăzute vor fi termperaturile", a declarat șeful companiei Georg Friedrichs pentru cotidianul berlinez "Tagesspiegel". El nu a vrut să se pronunțe cu privire la cât de mult pot să crească prețurile în continuare.
Lindner: "O punte spre noua normalitate a prețurilor la energie"
Ministrul de Finanțe Christian Lindner (FDP) nu poate face nimic, doar să-i avertizeze și mai mult pe clienți că vin vremuri grele. "Pornim de la premisa că lucrurile se vor normaliza în 2023, dar nu revenind la vechiul nivel, ci la nivelul actual al prețurilor de pe piață pentru gazul lichefiat". Multe țări, inclusiv Germania, cumpără acum cantități sporite de Liquefied Natural Gas (LNG), ca înlocuitor pentru gazul rusesc ieftin, care nu mai este livrat.
Lindner a mai spus că prețul la gaz va continua să fie greu de suportat, dar că nu ne va ruina. În prezent, ar fi vorba de "construirea unei punți spre o nouă normalitate a prețurilor majorate la energie". Cu alte cuvinte: oamenii trebuie să se obișnuiască pe termen lung cu costuri ridicate la gaz și curent electric.
Taxa pe gaz, motiv suplimentar de scumpire
O altă cauză de scumpire este taxa pe gaz, care intră în vigoare la 1 octombrie. Prin această taxă, consumatorii ajută firmele energetice care se confruntă pe piața mondială cu prețuri foarte mari la sursele alternative de gaz, care să înlocuiască gazul rusesc. Taxa pe gaz va costa o familie normală încă 600 de euro pe an, în plus față de costurile obișnuite, potrivit experților.
Ea poate fi însă de asemenea majorată, în caz că prețurile continuă să crească. Mulți experți cred că și prețurile la curent electric s-ar putea dubla. Urmările războiului rus din Ucraina vor fi resimțite de locuitorii Germaniei abia în lunile următoare.
Economisirea de energie, singura soluție
Economisirea de energie rămâne deci singura soluție eficientă de reducere a costurilor. Stiftung Warentest a calculat că o familie de trei persoane ar putea economisi 970 de euro anual la gaz și curent prin adoptarea unor măsuri simple.
Importante ar fi dușurile cât mai puțin calde și cumpărarea unei instalații de duș care economisește energie. Doar acestea ar reduce costurile cu 770 de euro pe an. Reducerea temperaturii la încălzire de la 22 la 20 de grade ar economisi 151 de euro. Ar trebuie evitată folosirea uscătoarelor electrice de haine, mari consumatoare de curent.
CSU pentru plafonarea prețului la gaz
Dar cum se va putea descurca majoritatea populației cu prețurile uriașe? O întrebare încă fără răspuns. Jumătate din locuințele din Germania sunt încălzite cu gaz. CSU a propus un model de plafonare a prețului la gaz pentru trei sferturi din consumul pentru încălzire al consumatorilor privați.
"Pentru consumatorii privați ar fi posibilă acoperirea a 75% din consum cu un preț de bază", a declarat șeful grupului parlamentar al CSU Alexander Dobrindt pentru Augsburger Allgemeine. "Peste cele 75 de procente, oamenii trebuie să achite prețul actual", a adăugat Dobrindt. Problema este că diferența de preț trebuie preluată de stat, ceea ce înseamnă noi datorii la bugetul federal.
Autor: Jens Thurau