Prăbușire a construcțiilor de locuințe - redresarea nu se întrevede prea curând

Prăbușire a construcțiilor de locuințe - redresarea nu se întrevede prea curând
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși sectorul construcțiilor a fost deosebit de dinamic în ultimul an datorită lucrărilor inginerești de la infrastructura de transport, care au accelerat pe baza fondurilor europene și naționale, activitatea în celelalte subsectoare s-a prăbușit pur și simplu.

De exemplu, construcțiile rezidențiale sunt într-un declin constant în ultimele 14 luni.

Iar tendința scăzătoare va continua, numărul de autorizații de construire scăzând și în primele două luni din an (-5,7%) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

ADVERTISING

Mai puține autorizații, mai puține construcții de clădiri rezidențiale în viitor: la nivel național, în primele două ale anului s-au acordat doar 4.385 de autorizații de construire.

Ianuarie este o lună în care de regulă volumul lucrărilor de construcții se contractă, însă în prima lună din acest an, scăderea la clădirile rezidențiale a fost aproape la jumătate față de lună anterioară -47%.

Motivele care stau la baza cererii scăzute de locuințe noi constau în majorarea puternică a dobânzilor bancare și scumpirea materialelor de construcții după criza energetică de după invadarea Ucrainei de către trupele rusești.

ADVERTISING

Dacă după vârful atins în vara anului 2022 prețurile materialelor au dat semne de scădere pe fondul ieftinirii energiei, începutul anului 2024 a reprezentat un impuls puternic, prețurile crescând cu peste 31% față de anul de referință 2021.

Citeşte integral analiza Prăbușire a construcțiilor de locuințe – redresarea nu se întrevede prea curând pe Curs de Guvernare

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇