Pensia lui Trump după funcţia de preşedinte este mai mică decât cea mai mare pensie din România

Pensia lui Trump după funcţia de preşedinte este mai mică decât cea mai mare pensie din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul preşedinte american Donald Trump are dreptul de a încasa aşa-numita pensie pentru foştii preşedinţi, în valoare de 221.400 de dolari pe an, adică 18.450 de dolari pe lună.

Asta ce îl poziţionează mai jos decât cel mai bine plătit pensionar din România, relatează ZF.

Cea mai mare pensie din România este de 78.634 de lei pe lună, adică peste 19.600 de dolari, conform declaraţiilor ministrului Muncii Raluca Turcan.

Ministrul Muncii: În România se plăteşte o pensie lunară de 78.634 lei, al cărei beneficiar a plătit contribuţii pentru una de 5.000 de lei

ADVERTISING

În ceea ce-l priveşte pe fostul preşedinte Donald Trump, acesta ar putea să nu mai primească pensie prezidenţială deloc, în contextul în care punerea sub acuzarea continuă în Senatul american, conform CNN.

Legea nu este clară, întrucât ea prevede că un preşedinte nu va primi pensie dacă este demis din birou, însă Trump a părăsit deja Casa Albă, deşi procedura de demitere şi punere sub acuzare continuă.

Cu toate acestea, dacă va beneficia de statutul de fost preşedinte în continuare, pe lângă pensie Trump va primi şi beneficii care pot depăşi chiar şi 1 milion de dolari pe an, acestea vizând călătorii, spaţii de birouri sau salarii pentru echipa sa.

ADVERTISING

Trump s-a asigurat, înainte să plece de la Casa Albă, că toată familia lui va beneficia de protecția Secret Service. Costurile sunt uriașe

Beneficii de 56 de milioane de dolari pentru foștii lideri americani

Conform unei analize realizate de National Taxpayers Union Foundation, din 2000 până în prezent foştii preşedinţi americani au încasat beneficii în valoare totală de 56 de milioane de dolari.

Demian Brady, director de cercetare în cadrul National Taxpayers Union Foundation, a subliniat pentru televiziunea americană că cel mai scump beneficiu pe care îl plăteşte statul federal pentru foştii preşedinţi vine sub forma subvenţiei pentru plata chiriei unor spaţii de birouri – întrucât nu există limită impusă prin lege.

ADVERTISING

Foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama au încasat câte 500.000 de dolari în 2020, sub formă de subvenţii pentru plata chiriilor unor spaţii de birouri.

Legea pentru foştii preşedinţi a fost votată iniţial în 1958, când Harry Truman se confrunta cu probleme financiare. Mai mulţi politicieni americani cer însă reducerea acestor beneficii pentru că în ziua de astăzi foştii preşedinţi au mai multe surse de venit, din activităţi precum discursuri sau chiar cărţi.

Citește mai multe despre schimbarea administrației de la Casa Albă:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇