Patru bănci mari vor să cumpere OTP Bank România

Patru bănci mari vor să cumpere OTP Bank România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul bancar italian UniCredit SpA, două bănci din Austria (Raiffeisen Bank International AG şi Erste Group Bank AG), precum şi Banca Transilvania SA şi-au exprimat interesul pentru preluarea OTP Bank România, subsidiara locală a grupului ungar OTP Group.

Informațiile au fost furnizate de Bloomberg, care citează surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, cele patru bănci au depus oferte indicative în cadrul unei tranzacţii care ar putea evalua operaţiunile OTP din România la cel puţin 300 de milioane de euro. Tranzacţia ar putea include şi afacerile OTP din Republica Moldova, au precizat sursele care au adăugat că procesul de vânzare va intra acum într-o nouă fază.

ADVERTISING

Potrivit Bloomberg, OTP analizează în prezent interesul cumpărătorilor şi la sfârşitul evaluării va lua o decizie cu privire la viitorul subsidiarei din România.

Grupul ungar este interesat să iasă din România, unde are o cotă de piaţă relativ mică, după mai multe încercări de a face achiziţii. În paralel, băncile din întreaga Europă îşi eficientizează portofoliile şi ies de pe pieţele unde au o prezenţă redusă.

Potrivit datelor BNR, la finele anului trecut, OTP Bank România avea active în valoare de cinci miliarde de dolari şi o cotă de piaţă de 2,9% la finele lui 2021.

ADVERTISING

La un eveniment organizat în 2017, directorul general de la OTP Bank, Sandor Csanyi a declarat că vrea să ajungă la o cotă de piaţă de 7%-8% în România şi una de cel puţin 10% în alte ţări.

Grupul bancar ungar OTP şi-a vândut subsidiara din Slovacia către grupul belgian KBC Group NV în 2020.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇