OMV spune că va plăti taxă de solidaritate doar în Austria, nu și în România. Ministerul de Finanțe o contrazice

OMV spune că va plăti taxă de solidaritate doar în Austria, nu și în România. Ministerul de Finanțe o contrazice

Grupul austriac OMV a anunţat, joi, că producţia sa de hidrocarburi a crescut în trimestru patru al anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, adăugând că se aşteaptă ca taxa de solidaritate din Austria să aibă un impact negativ de aproximativ 150 milioane euro pentru anul 2022, a informat acţionarul majoritar de la OMV Petrom, într-un comunicat de presă.

În schimb, cu privire la aceeaşi contribuţie de solidaritate decisă la nivelul UE şi transpusă în legislaţia din România, grupul austriac consideră că „OMV Petrom ar urma să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului„.

ADVERTISING

Ministerul Finanţelor a precizat însă că transpunerea în legislaţia naţionalã a Regulamentului UE ”vizează întregul sector energetic şi, în speţă, toate companiile care activează în domeniu”.

La finele anului trecut, Guvernul României a aprobat transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei.

Potrivit actului normativ, societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile vor plăti o contribuţie de solidaritate de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021.

ADVERTISING

Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,64%.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇