OECD anunţă un acord internaţional privind impozitarea multinaţionalelor cu 15%

OECD anunţă un acord internaţional privind impozitarea multinaţionalelor cu 15%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, vineri seară, ajungerea la un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023.

„Planul major de reformare a sistemului fiscal internaţional finalizat astăzi de OECD va asigura că firmele multinaţionale vor fi supuse unui impozit minim de 15% începând din 2023”, anunţă Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), conform unui comunicat postat vineri seară pe site-ul propriu.

ADVERTISING

"Acordul foarte important, acceptat de 136 de ţări şi jurisdicţii reprezentând peste 90% din valoarea PIB-ului mondial, prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri", precizează OECD.

Acordul a fost obţinut după doi ani de negocieri intense pentru adaptarea sistemului fiscal internaţional la secolul 21, în contextul digitalizării economiilor.

ADVERTISING

Acordul este semnat de 136 de ţări, inclusiv România, şi jurisdicţii din totalul de 140 de membri ai Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Patru ţări - Kenya, Nigeria, Pakistan şi Sri Lanka - nu au susţinut deocamdată acordul fiscal.

Acordul are ca bază "Soluţia pe Doi Piloni", care urmează să fie propusă spre aprobarea Grupului statelor dezvoltate şi emergente (G20).

"Pilonul întâi" prevede redistribuirea anuală a profiturilor multinaţionalelor în valoare de 125 de miliarde de dolari în toate jurisdicţiile internaţionale, pentru a facilita accesul la fonduri al ţărilor aflate în dezvoltare.

ADVERTISING

"Pilonul doi" prevede introducerea unui impozit corporativ mondial de 15%, care li se va aplica firmelor multinaţionale ce au venituri de peste 750 de milioane de euro (867 de milioane de dolari, conform valorii actuale de conversie). Acest mecanism ar urma să genereze venituri fiscale suplimentare de 150 de miliarde de dolari anual la nivel mondial.

Citește mai multe despre:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇