Nou maxim istoric pentru dolar, care se apropie de 5 lei. Euro a căzut din nou

Nou maxim istoric pentru dolar, care se apropie de 5 lei. Euro a căzut din nou
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dolarul a atins, marți, un nou maxim istoric faţă de moneda noastră şi a ajuns efectiv la paritate cu euro.

Un dolar a fost cotat de BNR la 4,9391 de lei, cel mai mare curs de schimb înregistrat vreodată în România, pe fondul unei creșteri accentuate și pe piețele financiare internaționale.

La începutul anului, dolarul costa 4,3559 lei.

De altfel, dolarul a sărit din maxim în maxim în perioada 5 - 11 iulie, precedentele recorduri fiind înregistrate la jumătatea lunii mai.

Dolarul traversează o perioadă de apreciere și pe piețele internaționale. Euro s-a depreciat, marţi, şi are valoarea dolarului - un prag pe care nu l-a mai atins din anul în care a fost pus în circulaţie, 2002.

ADVERTISING

Moneda unică e afectată de riscul unei întreruperi a aprovizionărilor ruseşti cu gaze naturale la adresa economiei europene, precizează AFP.

Investitorii privilegiază dolarul, moneda de refugiu, care s-a apreciat cu 14% de la începutul acestui an şi care s-a schimbat, pentru scurt timp la valoarea unui euro, către ora 9.50 GMT (12:50, ora României).

În România, euro este în scădere şi a fost cotat la 4.9411 lei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇