Uneori o nevoie simplă neîndeplinită de oferta de pe piață poate fi un imbold suficient de puternic în antreprenoriat. Aceasta e și povestea Oanei Bîrsescu, de meserie avocat, care a observat în urmă cu zece ani că pe piață erau prea puține opțiuni de bijuterii fine cand căuta cercei pentru bebelușul său.
Ideea i-a încolțit în minte dar nu a luat naștere imediat, ci după câțiva ani și nenumărate piedici pe care singură și le-a pus, după cum marturisește chiar ea. Astăzi, brandul mizează pe emoție, poartă chiar numele fetițelor sale, Zea et Sia, și se îndreaptă spre o cifră de afaceri de 200.000 de euro în 2026.
„Găseam mereu motive să amân. În mintea mea, știam să fac doar avocatură, iar a fi antreprenor mi se părea un lucru foarte mare”, povestește Oana Bîrsescu pentru spotmedia.ro.
Astăzi, brandul construit de Oana Bîrsescu merge dincolo de cerceii de bebeluși. Ea creează bijuterii ca obiecte care păstrează amintiri sau piese care pot fi purtate de mamă și fiică drept simbol al relației lor.
În spatele fiecărei comenzi rămâne și o notă personală: un bilețel scris de mână, un telefon către client sau o conversație directă, acel „human touch” pe care fondatoarea nu vrea să îl piardă, indiferent cât va crește businessul.
Cum ai ajuns să întri în lumea businessului?
Sunt avocat de profesie și am lucrat timp de 12 ani în unele dintre cele mai mari case de avocatură. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam. Lucram în zona de M&A și private equity, pe tranzacții foarte mari, cross-border.
După ce am devenit mamă, însă, orele foarte multe petrecute la birou au început să își pună amprenta asupra vieții mele și mi-am schimbat prioritățile. Până atunci conta foarte mult cariera și lifestyle-ul pe care îl aveam. Prima fetiță mi-a schimbat însă complet perspectiva asupra vieții.
Am început atunci să mă gândesc serios ce aș putea face pentru a sta mai mult acasă și a petrece mai mult timp cu ea. Cochetam deja cu ideea de antreprenoriat, tocmai pentru a avea un program mai flexibil.
În perioada aceea cumpăram destul de multe lucruri pentru copil și mă gândeam chiar la deschiderea unui magazin de jucării sau a unui business legat de zona copiilor. Mi-a plăcut foarte mult perioada petrecută cu cea mică. Totuși, m-am întors la birou, nu am avut atunci curajul să fac pasul.
Fiind avocat și, în plus, perfecționistă, nu am avut curajul să încep nimic pe cont propriu. Mi se părea că mă pricep foarte bine la avocatură, dar că în antreprenoriat nu stăpânesc lucrurile. După ce s-a născut cea de-a doua fetiță, lucrurile s-au complicat și mai mult.
În acea perioadă m-a ajutat foarte mult și mama mea, care, din păcate, s-a îmbolnăvit. A trebuit să iau o decizie dificilă: între carieră și a fi prezentă pentru copiii mei și pentru mama mea. În același timp, eu eram obișnuită să muncesc mult.
Așa a apărut dorința de a avea propriul meu business, pasiunea mea, ceva căruia să-i pot dedica câteva ore pe zi, astfel încât să nu mă simt doar o mamă casnică — pentru că asta nu mă definește ca om. În plină pandemie am pornit acest business, în timp ce aveam doi copii mici și o mamă bolnavă.
Nu știu nici acum cum am reușit și de unde am avut atâta energie. Din pasiunea pentru bijuterii am reușit să pun bazele acestui business, căruia, la început, i-am dedicat relativ puțin timp, pentru că prioritatea mea rămâneau copiii.
Apoi a venit războiul, au apărut tot felul de alte probleme: creșterea prețului aurului, inflația, un climat general în care oamenii sunt stresați și nesiguri. Tot acest context nu este neapărat favorabil unui brand premium de bijuterii, pentru că vorbim despre produse „nice to have”, nu despre lucruri de strictă necesitate.
Cu toate acestea, energia pe care o primesc de la clienții mei — review-urile de cinci stele de pe Google și de pe site-ul nostru, mesajele primite pe WhatsApp sau la telefon și interacțiunile directe cu oamenii — îmi dau motivația de a merge mai departe.
Erai pasionată deja de bijuterii, de artă?
Da, eram pasionată de bijuterii încă de mică. Totuși, îmi impuneam anumite limite, pentru că știam că sunt nouă în acest domeniu. Soțul meu a fost cel care m-a încurajat să deschid acest business. Eu mă gândeam că, neavând un background de bijutier și nici studii în domeniu, nu voi reuși niciodată să duc mai departe o astfel de afacere. Simțeam că nu am cunoștințele necesare, că nu pot înțelege pe deplin business-ul și, mai ales, că nu pot vinde ceva cu care nu sunt familiarizată.
Mult timp mi-am pus singură piedici și nici măcar nu am luat în calcul această variantă. În plus, știam că este o piață foarte competitivă, în care trebuie să blochezi sume mari de bani. Astfel, găseam mereu motive să amân și să mă opresc. În mintea mea, știam să fac doar avocatură, iar a fi antreprenor mi se părea un lucru foarte mare.
Aveam un respect profund pentru antreprenori și nu eram sigură dacă sunt capabilă să duc un astfel de proiect. Acum cred că antreprenoriatul te dezvoltă mult mai mult, inclusiv ca om.
Avocatura este un mediu poate mai rigid, mai sigur, mai standardizat, cu reguli clare și cu sentimentul că ai mereu de la cine să înveți. În antreprenoriat, în schimb, ești în mare parte autodidact.
Cum ai ajuns să faci cerceluși pentu fetițe?
La botezul primei mele fete eram încă avocat, nu aveam acest business. A primit mai multe perechi de cercei de la diverse branduri, iar eu, la rândul meu, mi-am dorit să-i cumpăr de la un brand spaniol niște perluțe.
Bineînțeles că, pentru un copil de două-trei luni, să-i pui cercei cu filet în spate și să stea nemișcată a fost o mare provocare pentru mine. Am reușit într-un final, dar după câteva săptămâni i-a căzut filetul. A trebuit să așteptăm să vină din Spania acel filet, timp în care urechea fetei mele aproape că se acoperise.
Inițial nu mi-au plăcut tortițele, pentru că aș fi putut să le cumpăr și eu, dar nu mi-a plăcut nimic din ce am găsit pe piață. Apoi am discutat cu fabrica cu care colaborăm noi – este o fabrică românească, cu peste 30 de ani de experiență – și mi-au spus exact același lucru: nu mai fac cercei cu filet pentru copii, pentru că au avut foarte multe probleme. De aceea preferă soluția cu tortițe, care este 100% sigură.
Am făcut modelele care mie mi s-au părut foarte drăguțe și le-am testat pe fetele mele. Nu am avut nicio problemă și atunci am putut să recomand produsele noastre cu toată încrederea.
Spuneai că nu ai avut experiență în business și că ai pornit din pasiune. De unde ai învățat, totuși, cum să faci lucrurile?
În primul rând, sunt un om foarte ambițios. Dacă îmi propun ceva și mă apuc de o treabă, o duc până la capăt și îmi place să o duc la un nivel de perfecționism. Cred că asta m-a ajutat foarte mult. Nu știam nimic la început și, sincer, am privit cei 12 ani de avocatură – cu master în București și bursă la Viena – ca pe un eșec, pentru că mi se părea că am muncit foarte mult și, cumva, am abandonat corabia când poate nu era momentul.
Dar, dacă tot am luat-o de la zero în acest domeniu, am vrut să fac lucrurile ca la carte. De aceea mi-am dorit să lucrez cu o fabrică din România, nu din China.
Fabrica cu care colaborăm mi-a dovedit, pe lângă seriozitate, că produsele lor sunt impecabile. În șase ani nu am avut retururi și nu am avut probleme de reparații. Pentru mine a fost foarte important să lucrez cu o fabrică care oferă produse de calitate, pentru că, dacă ne poziționăm ca un brand de fine jewelry, trebuie să ai produse pe măsură. Este, până la urmă, și povestea noastră.
Zea et Sia vine de la numele fetițelor mele. Fiind povestea și imaginea noastră la mijloc, și, fiind un business de familie, nu am vrut să fac rabat la nimic. De aceea cred că alegerea acestei fabrici, pe termen lung, ne va diferenția.
În rest, am învățat totul de la zero: ce înseamnă marketing, SEO, apariții media, PR. În avocatură nu te interesează foarte mult aceste lucruri. Așa că am început să mă uit cine sunt cei mai buni din piață și cu cine pot colabora. Avem colaboratori foarte buni pentru fotografii de produs, IT, marketing și PR. Lucrăm cu oameni foarte profesioniști și asta m-a ajutat enorm.
Colaborările cu ei m-au învățat foarte multe și încă învăț. Cred că și faptul că sunt autodidactă m-a ajutat mult, pentru că atunci când vorbesc cu un client vreau să știu despre ce vorbesc.
Ai avut mentori?
Pe partea de mentorat încă sufăr puțin, pentru că mi-am dorit foarte mult să am un mentor. Oamenii care mie mi-au plăcut fie sunt foarte ocupați, fie nu locuiesc în țară, și atunci mi-a fost destul de greu să găsesc pe cineva care să mă ghideze constant.
În schimb, am avut norocul să merg în altă direcție. Cei de la STUP au niște cursuri foarte, foarte faine și acolo am descoperit niște oameni foarte smart, precum Monica Jitariuc sau Raluca Radu de la GPEC.
Atunci când îți dorești să oferi un produs full service, vrei să înțelegi și ce înseamnă SEO, cum poți îmbunătăți interacțiunea oamenilor cu site-ul tău și cum îți poți spune mai bine povestea. De aceea e important să asculți și alte perspective și să înveți constant.
Ce a însemnat acest business ca investiție?
Cred că aveam cam 40.000–50.000 de euro puși deoparte și cu acești bani am plecat la drum. Am început cu foarte multe produse, pentru că nu știam exact ce se va cere. Toate îmi plăceau – altfel nici nu le-aș fi făcut – dar mi-am dorit să avem o gamă destul de mare, ca oamenii să aibă de unde să aleagă.
Am făcut, așadar, un stoc destul de mare la început, iar pe partea de stocuri a fost o investiție importantă. Apoi a urmat site-ul, pentru că am vrut încă de la început să avem un branding bine pus la punct, așa că am investit și în partea de imagine.
Ulterior, tot profitul a fost reinvestit în business. Este un domeniu destul de greu, pentru că ai nevoie permanent de stocuri, iar aurul se scumpește aproape în fiecare zi. În plus, trebuie să vii constant cu noutăți: produse noi, poze, video, materiale de marketing, apariții media, ca lumea să afle de tine.
Ce estimări aveți pentru business în 2026?
În 2025 suntem undeva la 100.000 de euro și ne dorim ca în 2026 să creștem la 150.000–200.000 de euro. Până acum am crescut destul de organic, pentru că eu m-am ocupat în mare parte de creșterea fetițelor și am dedicat relativ puțin timp acestui business.
Dar, odată cu ele, crește și business-ul. Mă gândesc că, de la an la an, va deveni din ce în ce mai performant, pentru că voi putea să îi dedic mai multe resurse.
Ce planuri de dezvoltare aveți?
Vreau să restructurez site-ul și să păstrăm doar produsele care sunt cele mai dorite de clienți, pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: despre ceea ce își dorește clientul, nu doar despre ceea ce îmi place mie.
Noi avem doar magazin online, dar în decembrie clienții au avut ocazia să vadă câteva dintre produsele noastre curatoriate la Italian Vintage și s-au vândut destul de bine. Așa că ne gândim să avem mai multe parteneriate cu prezență fizică, poate pop-up-uri. De altfel, am avut și primul nostru eveniment offline în noiembrie, tot la Italian Vintage.
Avem foarte multe planuri, dar cu siguranță nu ne gândim, anul acesta, la o extindere în România. Mai degrabă vrem să repoziționăm și să reorganizăm brandul, astfel încât să fie și mai atractiv pentru clienți. Ulterior, ne-am dori să ne extindem și pe alte piețe, probabil atunci când fetele vor fi mai mari și voi avea mai mult timp să călătoresc.
Care este planul de storytelling prin bijuterii?
Anul acesta mi-am propus să mutăm cumva focusul de pe noi și pe povestea noastră și să-l ducem mai mult către mămici și relația mamă-fiică.
Pentru că și eu îmi amintesc că primii mei cercei au fost cumpărați de tatăl meu din Austria. Erau cu tortițe, niște inimioare din aur roz. Mai am și alte amintiri, de exemplu când mi-a cumpărat niște cercei în formă de delfini. Plecase să lucreze în altă țară și mi i-a adus de acolo, iar gestul m-a impresionat foarte mult. Sunt niște momente care rămân, niște legături care se creează.
Noi nu vindem doar aur. Punem foarte mult accent pe emoția din spate, pe relație și pe ceea ce rămâne dincolo de obiectul în sine. De aceea personalizăm bijuteriile și avem acest control asupra producției, pentru că ne dorim ca fiecare piesă să fie foarte personală.
Nu facem bijuterii statement, care să iasă în evidență atunci când ieși la cină, ci mai degrabă bijuterii de suflet. Uneori chiar bijuterii asortate mamă-fiică, care spun, într-un fel, povestea voastră.
Care sunt țările pe care le vizați pentru extinderea brandului?
În primul rând, cred că aș rămâne în Europa, pentru că este mult mai ușor de ajuns. Mi se pare foarte important să poți merge la oamenii care reprezintă piața respectivă și să îi cunoști. Pentru mine, lucrul acesta este esențial.
Bineînțeles că mi-aș dori, la un moment dat, să ajung și în SUA, unde puterea de cumpărare este mult mai mare. Însă, având în vedere aceste turbulențe, problemele de transport, distanța și tarifele, cred că, cel puțin acum, m-aș concentra pe Europa.
Cum vezi îmbinarea dintre munca manuală, în tihnă, și tendința de tehnologizare și automatizare?
Pe partea de producție nu aș renunța niciodată la finisarea și lucrul manual al bijuteriilor. Poate că tehnologia poate ajuta la anumite etape – la topirea aurului sau la partea de producție – dar, oricum, acest lucru nu mă privește direct, pentru că eu externalizez producția.
În ceea ce mă privește, tot ce ține de comunicarea cu clientul mi-aș dori să păstrez cât mai mult timp. Atât timp cât volumul nu va fi foarte mare, vreau să rămân implicată, pentru că mi se pare foarte importantă interacțiunea directă cu clientul și faptul că poți să-i mulțumești personal.
De fiecare dată scriu de mână un bilețel, un „thank you note”, pentru clienți. Îi sun, le cer feedback. Țin foarte mult la relația pe care o am cu ei și nu aș vrea să o automatizez niciodată, dacă se poate.
În schimb, tot ceea ce ține de newslettere, remarketing, reclame sau SEO mi-aș dori foarte mult să fie automatizat și să ne ajute. Dar nici acolo nu aș înlocui complet partea umană, pentru că ai nevoie de acel touch personal. Trebuie să-ți cunoști foarte bine avatarul de client.
Mă uit la multe branduri de luxury care prezintă pur și simplu produsul și atât, iar uneori mă întreb dacă nu cumva ar trebui și eu să fiu mai rece, mai distantă. Dar, în același timp, simt că este important să existe un om în spate, să-i vezi povestea, să-l asculți, nu doar să vezi niște produse puse la vânzare.
Spuneați că folosiți aur sustenabil. Ce înseamnă mai exact, acest lucru?
În primul rând, pe viitor ne propunem să preluăm aurul din bijuteriile pe care oamenii nu le mai poartă și să îl putem topi pentru a crea piese noi. Eu am făcut deja acest lucru cu bijuteriile din familia mea. Am păstrat câteva care aveau valoare emoțională, dar aveam multe bijuterii de la mama pe care nu le mai purtam, iar tot acel aur a fost reciclat și transformat în modele noi.
Pentru noi, aur sustenabil înseamnă fie reutilzarea, fie că îl cumperi dintr-o sursă în care ai încredere și unde știi trasabilitatea – lucru pe care îl face fabrica cu care colaborăm – pentru că vrei să te asiguri că, atunci când aurul a fost extras, au fost respectate toate condițiile: că oamenii nu au fost exploatați, că au avut condiții de muncă corecte și au fost plătiți corect.
Ne dorim să reciclăm aurul ori de câte ori este posibil. Le spun și clienților mei: dacă nu mai purtați o bijuterie, prefer să mi-o dați înapoi. O putem transforma în altceva sau vă pot oferi contravaloarea ei. Pentru noi este important ca acea bijuterie să spună o poveste și să fie purtată.
Trăim într-o piață care merge foarte mult pe Fast Forward – se cumpără și se vând foarte multe produse – dar noi vrem exact opusul. Ne dorim ca bijuteriile noastre să fie transmise de la mamă la fiică. De aceea încercăm să ne asigurăm că pietrele, aurul și chiar packagingul sunt cât mai sustenabile.
Ce sfat ai avea pentru cineva care și-a construit o carieră, dar visează să o ia de la zero cu un business?
Știu foarte multe femei care au carieră, dar nu sunt împăcate cu această decizie, pentru că altcineva le crește copiii. Eu le-aș spune că este foarte important să stea puțin cu ele însele și să vadă ce este cu adevărat prioritar pentru ele, care sunt valorile care le definesc.
Sunt femei care sunt construite pentru a face carieră și femei care sunt construite pentru a se dedica familiei. Iar teama de necunoscut le face pe multe dintre ele să rămână într-un mediu în care nu sunt fericite, doar pentru că au acea siguranță. Asta mi s-a întâmplat și mie: aveam o zonă de confort din care mi-era frică să ies.
Dar zona aceasta de confort face cel mai mult rău. Pentru că, atunci când faci ceea ce îți place, cum este în cazul meu, fiecare zi devine o plăcere, o bucurie. Interacționez cu oameni care îmi plac, primesc review-uri pozitive, îmi iau energia din ceea ce fac și din relația cu oamenii, iar asta mă face foarte fericită.
Iar când copiii mei ajung acasă, văd un adult fericit. Nu văd un adult stresat, obosit sau frustrat. Bineînțeles că viața de antreprenor nu este ușoară, dar cred că este important ca oamenii să nu amâne decizia de a face ceea ce își doresc.
Și, odată ce ajung acolo, să nu renunțe. Și eu am avut multe momente în care m-am gândit că poate ar fi mai bine să mă întorc la avocatură, pentru că mi-ar fi fost mai ușor. Dar cred că este important să nu renunți niciodată și să iei decizia cât mai devreme posibil. Cu cât o faci mai devreme, cu atât este mai bine.
Cu toate acestea, nu cred că există o vârstă la care poți începe antreprenoriatul. Știu povești de succes care au început la 60 sau chiar la 70 de ani. Cred că ambiția și consecvența te ajută mult mai mult decât creativitatea sau inteligența. Consecvența, pasiunea pentru ceea ce faci și curajul sunt esențiale.
Antreprenoriatul în România este, uneori, un drum de nebunie. Dar, odată ce pornești pe acest drum, sunt foarte multe lucruri care ți se întorc înapoi.