Jeff Bezos, fondatorul Amazon, intenţionează să vândă până la 25 de milioane de acţiuni ale companiei în următorul an, potrivit unui document financiar publicat vineri. La preţul actual, pachetul de acţiuni este evaluat la aproximativ 4,8 miliarde de dolari.
Bezos, care a renunţat la funcţia de CEO în 2021, dar rămâne principalul acţionar al Amazon, va realiza tranzacţiile în baza unui plan de tranzacţionare adoptat la 4 martie, conform documentului depus, relatează CNBC.
Anunţul vine la o zi după publicarea rezultatelor financiare pentru primul trimestru, în care Amazon a depăşit aşteptările privind profitul şi veniturile, dar a oferit o estimare a venitului operaţional pentru trimestrul curent sub aşteptările Wall Street.
Compania se confruntă cu incertitudini generate de noile tarife impuse de preşedintele Donald Trump, inclusiv în contextul unor tensiuni recente legate de un raport conform căruia Amazon ar fi intenţionat să afişeze cumpărătorilor costul adiţional generat de tarife.
Trump a contactat personal compania, iar Amazon a clarificat ulterior că nu va implementa nicio modificare în acest sens.
Bezos a mai vândut acţiuni Amazon în valoare de aproximativ 13,5 miliarde de dolari anul trecut, fiind primele vânzări de acest tip din 2021.
De la retragerea din funcţia de CEO, el s-a concentrat pe proiectele personale, inclusiv compania spaţială Blue Origin şi Bezos Earth Fund – un fond de 10 miliarde de dolari dedicat protejării climei şi biodiversităţii.
Vânzările de acţiuni Amazon i-au permis, de asemenea, să finanţeze iniţiativa Day One Fund, lansată în 2018 pentru a sprijini educaţia în comunităţi defavorizate şi pentru combaterea fenomenului persoanelor fără adăpost.