Industria farma, lovită în plin de noile taxe Trump. Producătorii anunță scumpiri ale medicamentelor

Industria farma, lovită în plin de noile taxe Trump. Producătorii anunță scumpiri ale medicamentelor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Acordul comercial recent negociat între Uniunea Europeană și Statele Unite riscă să genereze costuri suplimentare de până la 19 miliarde de dolari pentru industria farmaceutică, ca urmare a introducerii unui tarif vamal de 15% pentru medicamentele de marcă. Potrivit

Reuters, medicamentele au fost până acum exceptate de la taxe, fiind principalul segment de export european către SUA.

Uniunea Europeană acoperă aproximativ 60% din importurile de produse farmaceutice ale Americii. Totuși, noul regim tarifar convenit include, pentru prima dată, medicamentele de marcă, cu excepția unor produse generice care vor fi scutite de taxă.

Conform estimărilor analiștilor, noile tarife ar putea duce la scumpiri pentru consumatori, dacă nu vor fi implementate măsuri compensatorii.

Diederik Stadig, analist la ING, estimează o povară suplimentară de circa 13 miliarde de dolari, în timp ce Courtney Breen, de la Bernstein, urcă cifra la 19 miliarde, deși remarcă faptul că multe companii și-au luat deja măsuri de precauție, precum stocarea produselor sau parteneriatele cu firme externe de cercetare.

Președintele Donald Trump a evocat anterior posibilitatea unor tarife de până la 200% în domeniul farmaceutic, dar actualul acord plafonează aceste taxe la 15%. Cu toate acestea, o investigație separată privind securitatea națională în sectorul farmaceutic este încă în desfășurare, iar unii analiști avertizează că incertitudinea va plana până la semnarea oficială a acordului.

Matthew Weston, analist UBS, crede că înțelegerile finale vor include măsuri de protecție pentru exporturile europene, similar negocierilor în curs cu Marea Britanie și Elveția. Rămâne însă neclar ce medicamente generice vor beneficia de scutiri.

În anticiparea posibilelor efecte, marile companii farmaceutice și-au ajustat deja strategiile. Grupul Sanofi a anunțat recent vânzarea unei fabrici din New Jersey către Thermo Fisher, unde va continua producția. La rândul său, Roche a declarat că își mărește stocurile de produse în SUA pentru a evita blocajele în aprovizionare.

Pe burse, acțiunile Sanofi, Roche și Sandoz Group au încheiat ziua de luni în creștere, între 0,5% și 1%, investitorii mizând pe capacitatea companiilor de a amortiza efectele noului regim tarifar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇